Jandarmul care a ajuns duminică noaptea la SMURD Târgu Mureş, după ce a fost rănit cu o rangă în timp ce participa la aplanarea unui scandal izbucnit între romi în satul Agrişteu, comuna Bălăuşeri, a fost externat, în timp ce persoana împuşcată în timpul conflictului este internată la Clinica de Chirurgie I din Târgu Mureş. Potrivit SMURD Târgu Mureş, jandarmul a fost lovit în zona capului şi la piciorul stâng, în timp ce unul dintre agresori a fost operat, fiind împuşcat în zona hemitoracelui şi într-un picior.
Precizăm că în timpul confruntării dintre jandarmi şi forţele de ordine, un civil a decedat, unul a fost rănit, iar doi jandarmi au fost răniţi, dintre care unul uşor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, Daniel Manea, a declarat duminică seara că jandarmii, alături de poliţişti au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între romi şi că, la un moment dat, doi dintre civili au atacat forţele de ordine.
Potrivit lui Daniel Manea, jandarmii au efectuat somaţia legală şi focul de avertisment şi, întrucât agresorii nu s-au liniştit, au tras asupra acestora. Un procuror militar care urmează să sosească la Târgu Mureş va ancheta cazul.
AGERPRES
DURA LEX….SED LEX ….musai trebuie aplicata in totalitatea ei ! Exista "Clanuri" sau "Gasti" sau "Familii"… NU TOATA POPULATIA ROMA ( saracii tigani…cei multi fac kk in pantaloni, de teama acestora). ELIMINATI si CURATATI LOCALITATILE DE ACESTE ELEMENTE …NU SUNT MAI MULT DE 10 (zece) INDIVIZI CARE TERORIZEAZA TOATA POPULATIA…..APLICATI LEGEA si VOM AVEA – CU TOTII – LINISTE !