Agenţia Naţională de Integritate a găsit în incompatibilitate un fost consilier local din comuna Răstoliţa.
Gavrilă Şteţco, fost consilier local al comunei Răstoliţa, judeţul Mureş, pentru că în calitate de membru al Comisiei de buget-finanţe şi urbanism a avizat şi a participat la adoptarea hotărârilor CL în urma cărora fiul său a putut încheia un contract de concesiune cu comuna Răstoliţa.
Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberãrii, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.