Ședința ordinară de Consiliu Local Municipal Tîrgu Mureș din 27 iulie a fost condus de Peti Andras. Alături de el au luat loc și cei doi viceprimari, avocatul Sergiu Papuc din partea PSD și meteorologul Makkai Gergely din partea UDMR, instalați în funcție la un an după alegerile locale. Pe ordinea de zi au fost 28 de proiecte de hotărâre, le vedeți mai jos.
Ședința a decurs în stilul obișnuit, cu intervențiile bilingve ale consilierului Mark Christian Hermann, cu cronometrările contestate de acesta, cu respectarea noilor reglementări sau din contră, într-o veselie de invidiat din partea coaliției majoritare. Dintre proiectele de hotărâre de mare interes a fost votat cel referitor la noile reglementări ce vor fi aplicate la Weekend. oricât ar părea de ciudat, consilierii cu excepția celor de la POL au votat pentru interzicerea introducerii lichidelor pe teritoriul zonei de agrement. Dacă tot nu avem aeroport controlul corporal se va face la weekend de acum încolo, a glumit consilierul Radu Bălaș. Cu chiu cu vai au reușit să salveze de embargo sandwichul adus de acasă , deși nu va putea fi consumat decât în locuri special amenajate.
Următoarele ședințe ordinare vor fi conduse de prof. dr. Theodora Benedek, propunere votată în unanimitate.
Vom reveni cu detalii.
O R D I N E D E Z I :
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție pe trimestrul II anul 2017, pentru Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Tîrgu Mureș.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal- reconformare zonă „V5″ în zonă mixtă conţinând instituţii, servicii şi echipamente publice, servicii de interes general”, Strada Gheorghe Doja, nr.302 cu regulamentul local de urbanism aferent Iniţiator- Proprietar- Beneficiar: SC” Strategic Advisors” SRL.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal- lotizare teren şi stabilire reglementari pentru construire ansamblu de locuinţe unifamiliale în regim izolat şi cuplat”, cu regulamentul local de urbanism aferent str. Mărului, f.nr. Iniţiator- Proprietar- Beneficiar: Pop Teodor şi Pop Camelia Angela.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal – parcelare terenuri şi stabilire reglementări, necesare construirii de locuinţe Cartier Unirii-Etapa II, str. Vasile Săbădeanu fn. şi a regulamentului local de urbanism aferent Beneficiari: S.C.” Maco Construct” SRL.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism “Planul urbanistic zonal- reconformare zonă “LM” în zona activităţilor productive şi de servicii, cu UTR„AI2bz”- subzona implantări IMM productive şi de servicii”, str. Băneasa nr. 8- str. Libertăţii şi a regulamentului local de urbanism aferent Beneficiari: S.C.”Ordea Prodcom” S.R.L., S.C.”Xedex Trade” S.R.L. S.C. „Geserco” S.R.L.; S.C.”Cattus” S.R.L.; S.C.”Energoplus” S.R.L.; S.C. „Total Agc Petrogas” S.R.L.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal- actualizare PUZ ansamblul rezidenţial Dolomiti, str. Livezeni, fnr” aprobat prin HCL nr. 303/06.09.2007, cu regulamentul local de urbanism aferent Beneficiari: SC”Dolomiti Invest”SRL, Papuc Vasile, Papuc Gabriela, Borşan Rita Simona, SC” Fomco 2006”SRL.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea ,,Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Tîrgu Mureș 2016-2023”.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Tîrgu Mureș.
9. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice şi posturile de natură contractuală din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Tîrgu Mureș şi din serviciile publice.
10. Proiect de hotărâre privind unele modificări la Statul de funcţii și Organigrama Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Tîrgu Mureș – Direcția economică.
11. Proiect de hotărâre privind finanțarea din bugetul local a indemnizației în valută pentru o delegație din partea Municipiului și a Consiliului local Tîrgu Mureș, în vederea deplasării la Seoul/Coreea de Sud, în perioada 15-21 septembrie 2017.
12. Proiect de hotărâre privind modificarea art.1 al HCL nr. 59/23.02.2017, referitoare la reactualizarea componenţei Comisiei pentru analizarea solicitărilor de locuinţe sociale, locuinţe pentru chiriaşi din case retrocedate, de necesitate, chirie fond de stat şi locuinţe pentru tineri destinate închirierii.
13. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în proprietatea municipalității.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea susţinerii financiare a unor unităţi de cult din municipiul Tîrgu Mureş pe anul 2017, în baza O.G. nr. 82/2001 şi a H.G. nr.1470/2002, republicate.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea sprijinului financiar pentru finanţarea proiectelor culturale depuse pe anul 2017
16. Proiect de hotărâre privind preluarea în patrimoniul Municipiului Tîrgu Mureş a unor mijloace fixe aferente proiectului “Extindere conductă de apă cu branşamente pe strada Constantin Hagi Stoian Tîrgu Mureş” de la investitorul Ştefan Florin şi predarea acestora în administrarea S.C. Compania Aquaserv S.A. în baza Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de Alimentare cu Apă şi de Canalizare nr. 202662/05.03.2010.
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Serviciului Public de Exploatare şi Întreţinere a Parcărilor şi Zonelor de Staţionare cu Plată în Regim de Autotaxare, aflate pe Domeniul Public al Municipiului Tîrgu Mureş.
18. Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren în suprafață de 65 mp din Tîrgu Mureș, str. Constandin Hagi Stoian, în proprietatea Municipiului Tîrgu Mureș de la Potcoavă Marcel și soția Potcoavă Maria Georgeta.
19. Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren în suprafaţă de 780 mp din Tîrgu Mureş în proprietatea Municipiului Tîrgu Mureş de la Păştin Mircea Laurenţiu.
20. Proiect de hotărâre privind unele măsuri în reglementarea înscrierii provizorii în cartea funciară a unui teren situat pe str. Ilie Munteanu nr.5 în patrimoniul Municipiului Tîru Mureș.
21. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului A.G.A., dl. Bakos Levente să aprobe documentele referitoare la subiectul de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Adunării Generale a Acţionarilor SC Compania Aquaserv SA, din data de 03.08.2017.
22. Proiect de hotărâre privind reglementarea înscrierii provizorii în cartea funciară a unui imobil situat pe Calea Sighişoarei nr. 94 în patrimoniul Municipiului Tîrgu Mureş.
23. Proiect de hotărâre privind completarea Anexei 1 la Hotărârea Consiliului Local Municipal Tîrgu Mureş nr. 70 din 23 februarie 2017 referitoare la aprobarea contravalorii serviciilor prestate de către Complexul de Agrement şi Sport « Mureşul » şi Bazinul Acoperit Piscină « ing. Mircea Birău » pentru anul 2017.
24. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Complexului de Agrement şi Sport „Mureşul”, actualizat prin HCL nr.144 din 6 mai 2010, cu modificările și completările ulterioare.
25. Proiect de hotărâre privind recalcularea chiriei pentru locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe situate pe raza Municipiului Tîrgu Mureș.
26. Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifului sălilor de sport aflate în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Tîrgu Mureş.
27. Proiect de hotărâre privind aprobarea amplasării plăcilor informative în Municipiul Tîrgu Mureș cu denumirea tradițională a unor străzi și piețe.
28. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de atribuire/licitaţie a locurilor de parcare, pentru folosinţă, în parcările de domiciliu din Municipiul Tîrgu Mureş.
29. Proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de acordare a unor scutiri de plata impozitelor pe clădiri şi teren, respectiv de aprobare a schemei de ajutor de minimis pentru atragerea investiţiilor şi susţinerea dezvoltării economice a Municipiului Tîrgu Mureş.
P R I M A R
dr. Dorin Florea
Si ouăle nu se vor controla ? Idiotii dracului