În ședința ordinară din 28 iulie, consilierii locali au avut de votat un număr de 34 de proiecte aflate pe ordinea de zi, respectiv 5 proiecte în regim de urgență.
Printre proiectele supuse aprobării Consiliului Local a fost votarea noii Organigrame și a Statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Târgu Mureș.
Astfel, printre cele mai importante modificări se regăsesc următoarele:
- se înființează funcția de conducere de administrator public – funcție contractuală, în
subordinea directă a Primarului Municipiului Târgu Mureș, în limita numărului maxim de posturi aprobate;
- se înfiinţează Compartimentul monitorizare proceduri administrative în subordinea directă a Secretarului General al Municipiului Târgu Mureş, cu 2 posturi de consilier juridic, clasa I, grad profesional superior prin redistribuire din cadrul Serviciului juridic, contencios administrativ;
- Serviciul relații cu consilierii, secretariat, evidență alegători și arhivă se redenumește în Serviciul relații cu consilierii, secretariat și arhivă.
Tot în cadrul ședinței ordinare, la inițiativa primarului, s-a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin CNI-SA pe bază de protocol a amplasamentului-teren, situat în Municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, aflat în proprietatea publică a Municipiului Târgu Mureș. Terenul, în suprafață de 2879 mp, fără construcții existente și liber de orice sarcini, a fost predat în vederea și pe perioada realizării de către CNI-SA a obiectivului de investiții „Proiect tip-Construire creșă mică, municipiul Târgu-Mureș, județul Mureș”.
Tot în ședința de astăzi, la inițiativa Primarului Soós Zoltán, consilierii locali au aprobat reorganizarea Serviciului Public Utilități Municipale în Centrul de Cultură și Artă Târgu Mureș – instituție publică de cultură, de interes local cu personalitate juridică, aflat sub autoritatea Consiliului Local Târgu Mureș și al Primarului Municipiului Târgu Mureș.
Totodată, s-a aprobat și reorganizarea Serviciului Public Administrația Domeniului Public – instituție publică de interes local fără personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș, înființată prin H.C.L. nr. 139 din 07.03.2003, cu un număr total maxim de 105 funcții contractuale din care 13 funcții de conducere și 92 funcții de execuție.