O delegație a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, condusă de consilierul de stat László Borbély, a participat la cea de-a 7-a ediție a Conferinței Școlilor Verzi, organizată la New York, la sediul prestigioasei Universități Cornell, în data de 15 septembrie 2023, în contextul SDG Summit, de către organizația internațională Green Mentors. Evenimentul a reunit lideri de opinie, decidenți politici, inovatori, diplomați, furnizori de soluții, experți din întreaga lume.
În intervenția sa, consilierul de stat László Borbély a împărtășit bunele practici ale României în sfera guvernanței dezvoltării durabile și a potențării coerenței politicilor in acest domeniu. Având Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă și Planul de Acțiune aferent, și prezentând al doilea Raport National Voluntar la ONU în acest an, România a demonstrat că a creat acele structuri instituționale si o relație cu societatea civilă care să asigure o implementare eficientă a Agendei 2030.
„Într-o lume într-o continua schimbare, e necesar să ne poziționam ca agenți ai schimbării sustenabile, de la firul ierbii către nivelurile cele mai înalte ale guvernării statului. Doar împreună vom reuși să susținem valori sănătoase, incluzive, sustenabile, care să promoveze pacea și buna înțelegere.” a declarat László Borbély.
Domnului consilier de stat i-a fost acordat cu această ocazie, de către organizatorii Conferinței, premiul Green Diplomacy, ca recunoaștere a eforturilor de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030 la scară internațională. De asemenea, dumnealui a avut onoarea de a înmâna premiul International Green University către instituții de învățământ superior care promovează valori şi curricule verzi.
Detalii despre Conferința Școlilor Verzi, inclusiv Agenda, sunt disponibile la https://greenmentors.in/