În cadrul ședinței de luni s-a aprobat bugetul Aeroportului Transilvania Târgu-Mureș pentru anul 2020. Bugetul de venituri prevede suma totală de 10.897.000 lei, din care 5.897.000 lei venituri proprii și 5.000.000 lei ajutor de exploatare asigurată din bugetul Consiliului Județean Mureș. Această sumă nu include alocările pentru investiții. Față de anul 2019, suma asigurată din bugetul județean este cu 500.000 de lei mai mică.
”Decizia privind susținerea funcționării Aeroportului Târgu-Mureș a fost luată încă de la începutul mandatului de președinte al Consiliului Județean Mureș. Am reușit să salvăm acest Aeroport după ce, din neglijența unora, acesta a fost aproape închis. Această infrastructură aeriană are o importanță deosebită atât pentru Târgu-Mureș cât și pentru întreg județul. Rezultatele financiare arată că Aeroportul crește de la an la an. După redeschiderea Aeroportului, gradul de autofinanțare acestuia a crescut, astfel în 2018 acesta era de 33% din venituri, în 2019 de 48,2% iar pentru anul 2020 se estimează un grad de autofinanțare de 54,13%. Nu numai Aeroportul din Târgu-Mureș este finanțat de consiliul județean, toate cele similare ca număr de pasageri beneficiază de acest ajutor de exploatare, măsură care a fost aprobată atât de Guvernul României cât și de Comisia Europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc.
Pentru anul 2020 suma aprobată pentru investiții se ridică la 14.977.000 lei, dintre principalele obiective de investiții menționăm: sistem acces parcare – 135.000 lei; autofreza zăpadă-2.500.000 lei; rezervor suprateran cu pompa de alimentare -75.000 lei; sistem echipamente securitate aeroportuară-4.000.000 lei, pentru lucrările “PT+Execuție sistem de balizaj luminos de cat.II OACI la suprafețele de mișcare” – 3.934.000 lei; pentru „PT +Execuție lucrări de reabilitare la CT1” – 1.655.000 lei; pentru „Modernizare terminal etapa II” suma de 500.000 lei.
Din suma totală prevăzută pentru investiții, 14.649.000 lei reprezintă alocația de la bugetul județului, diferența de 328.000 lei fiind acoperită din surse proprii ale aeroportului.
Biroul de Presă al Consiliul Județean Mureș