Consiliul Local a aprobat sumele pentru finanțarea nerambursabilă,  pentru proiecte sportive pe al II-lea semestru al anului 2022

În ședința extraordinară de astăzi, 9 august, Consiliul Local a aprobat sumele pentru finanțarea nerambursabilă, din fondurile bugetului local, pentru proiecte sportive pe al II-lea semestru al anului 2022 precum și  sumele necesare pentru finanțarea acțiunilor, proiectelor și a programelor culturale pentru anul 2022, în urma rectificării bugetare aprobate in iulie.

Tot în ședință a fost aprobat încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Târgu Mureș și Clubul sportiv Intersport, în vederea organizării, în parteneriat, a evenimentului internațional „Turul ciclist rutier Szeklerland (al Ținutului secuiesc)”.

Acest tur, ajuns la ediția a XVI-a, va alinia la startul competiției din centrul orașului 20 de echipe din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Ucraina și Ungaria.  

Evenimentul va fi transmis direct prin live stream.