În ședința ordinară de lucru, întrunită vineri, 18.10.2024, consilierii locali au aprobat proiectul de hotârâre privind reorganizarea și modificarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare a Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Târgu Mureș și al Direcției de Evidență a Persoanelor Târgu Mureș
Consilierii au aprobat numărul maxim de posturi la nivel de Unitate Administrativ Teritorial Târgu Mureș, respectiv 629 de posturi, din care 50 sunt de conducere. Alte 93 de posturi vacante au fost desființate.
Proiectul de hotărâre a vizat și modificarea denumirii Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Târgu Mureș, care s-a transformat în Direcția de Evidență a Persoanelor Târgu Mureș, în subordinea Consiliului Local Municipal Târgu Mureș. Consilierii locali au aprobat Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru Direcția de Evidență a Persoanelor Târgu Mureș.
Măsurile au fost luate ca urmare a modificărilor legislative ale codului administrativ ( aduse prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung).
Forma finală a proiectului de hotărâre, cu toate detaliile, va fi afișată pe site -ul Municipiului Târgu Mureș www.tirgumures.
Serviciul Relații Interne și Internaționale