Consilierii locali târgumureșeni au votat, astăzi, în cadrul unei ședințe extrordinare o hotărâre privind însușirea „Notificării de încălcare” referitoare la Contractul de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, componente ale serviciului de salubrizare al judeţului Mureş, nr. 1676 din 21.06.2022, zona 2 Târgu. Mureș, judeţul Mureş încheiat cu Compania de Salubritate Brantner Veres S.A, cu sediul în Cluj Napoca. Prin acestă hotărâre, a fost mandatat primarul Municipiului Târgu Mureș să voteze în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureş “orice demersuri vor fi necesare în realizarea prevederilor stipulate în cuprinsul notificării menţionate la art.1”. Cu alte cuvinte s-au făcut primii pași pentru rezilierea contractului.
La articolul 3 al hotărârii se stipulează că “în situaţia sistării prestării serviciului de către operator, în interiorul termenului de remediere acordat conform notificării aprobate în condiţiile art.1, se mandatează ADI Ecolect Mureş să realizeze demersurile necesare atribuirii unui contract de delegare a serviciului de salubrizare la nivelul UAT Municipiul Târgu Mureș, prin aplicarea unei proceduri de negociere fără publicarea unui anunţ de participare. Durata contractului încheiat în condiţiile menţionate la alin.(1) nu va depăşi durata necesară organizării unei proceduri de atribuire prin licitaţie deschisă, respectiv emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor ce fac obiectul acelui contract. Se consideră sistare a serviciului, în înţelesul prezentei hotărârii, orice întrerupere propriu-zisă a serviciului de către operator sau o notificare din partea acestuia în acest sens”.