Ambasadorul Mexicului în România, Jose Arturo Trejo, a inaugurat, miercuri, Consulatul onorific al ţării sale la Cluj-Napoca.
Ambasadorul Arturo Trejo a declarat, în cadrul ceremoniei de inaugurare, că acest demers va contribui la strângerea relaţiilor dintre Mexic şi România, subliniind, totodată, potenţialul cultural şi economic al Clujului, în special pe domeniul IT.
Consulul onorific al Mexicului la Cluj, Vlad Danciu, a declarat, pentru AGERPRES, că îşi propune să facă cunoscută cultura mexicană în zona Transilvaniei şi să contribuie la stabilirea de relaţii între universităţile clujene şi cele din Mexic.
‘Nu cred că e o întâmplare faptul că a fost ales Clujul pentru un consulat onorific al Mexicului, pentru că este un puternic centru universitar, economic şi există foarte multe oportunităţi care se pot fructifica între cele două state. În primul rând, personal, dar şi prin funcţia onorifică, doresc să stabilesc relaţii între universităţile din Cluj şi cele din Mexic şi să sprijin comunitatea mexicană; am avut plăcerea să-i cunosc pe foarte mulţi dintre ei, inclusiv pe binecunoscutul tenor mexican Hector Lopez de la Opera Română. Pe de altă parte, vrem să promovăm foarte mult cultura mexicană. Mexicul are foarte multe de oferit -turism, gastronomie, istorie, foarte multe lucruri – iar în momentul în care începi să cunoşti cultura, atunci poţi să te orientezi să faci şi afaceri în ţara respectivă. Cred că e foarte important să cunoşti cultura ca să vrei să faci afaceri cu oamenii respectivi. Prin expoziţii, evenimente, încercăm să promovăm cultura şi, ulterior, să legăm anumite oportunităţi de afaceri’, a spus Vlad Danciu.
Consulatul Onorific al Mexicului la Cluj-Napoca este circumscripţie consulară pentru judeţele Cluj, Sibiu, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Mureş, Bistriţa-Năsaud şi Alba.
La deschiderea oficială a consulatului au participat şi reprezentanţi ai administraţiilor din cele nouă judeţe.
Cu ocazia deschiderii consulatului de la Cluj, marţi seară a fost organizată o seară mexicană, în cadrul căreia au fost prezentate şi două expoziţii de fotografie – ‘Mexico de mis Sabores’ şi ‘Dia de los Muertos’.
AGERPRES