Mai multe containere anti-urs, produse şi testate în Slovacia, vor fi amplasate în staţiunea Băile Tuşnad, acestea fiind achiziţionate în cadrul unui proiect-pilot care se derulează în localitate şi care a fost iniţiat de WWF România.
Primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, a anunţat pe Facebook că cele 16 containere, de diferite modele, au ajuns în oraş, iar în luna mai vor fi puse în funcţiune.
„Într-o primă rundă de testare, am reuşit să achiziţionăm un total de 16 containere de deşeuri, din cinci modele diferite, pentru care instrucţiunile de utilizare vor fi comunicate în următoarele săptămâni, urmând ca acestea să fie puse în funcţiune în cursul lunii mai. Recipientele, în valoare de 57.000 lei, au fost achiziţionate prin finanţarea oferită de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) în cadrul proiectului – pilot ‘Siguranţă pentru oameni – protecţie pentru urşi’, ce îşi propune să transforme Băile Tuşnad în primul oraş bear-smart din România şi un model pentru întreaga Europă”, se arată pe pagina de socializare a primarului.
Coordonatorul echipei de lucru în cadrul acestui proiect, iniţiat de WWF România, în parteneriat cu Primăria Băile Tuşnad şi Asociaţia Project Bag, biologul Imecs Istvan, a explicat pentru AGERPRES că anul trecut, la conferinţa ştiinţifică Tuşnad Eco Bear Conf, un reprezentant al Parcului Naţional Tatra, din Slovacia, a prezentat mai multe modele de containere anti-urs, care sunt folosite atât în parc, cât şi în comunităţile învecinate şi care şi-au dovedit eficienţa.
„Este, practic, un proiect, putem zice local, la nivelul Slovaciei şi Cehiei, unde au testat nişte containere, pubele, coşuri, de diferite dimensiuni, timp de doi ani, cu urşi, aceeaşi specie ca şi la noi, deci nicio diferenţă. Şi au început să fabrice aceste containere pentru comunităţile din zona Parcului Naţional Tatra. Au fabricat sute şi sute de containere, le folosesc inclusiv în parc şi în comunităţile din jurul parcului. (…) Un lucru ştim sigur că sunt anti-urs, sunt rezistente şi pot fi folosite în zone unde sunt urşi, pentru că urşii nu vor avea acces la hrană, la deşeuri”, a precizat Imecs Istvan.
Acesta a subliniat că, în cadrul proiectului iniţiat de WWF România, s-a decis achiziţionarea, pentru început, a 16 containere, de diverse tipuri, care vor fi montate şi se va derula şi o activitate de conştientizare a localnicilor şi turiştilor şi de informare privind modul lor de folosire.
„E foarte important să monitorizăm, în primul rând să conştientizăm localnicii şi turiştii cum să le folosească şi trebuie să le monitorizăm, pentru că putem să aducem orice model şi orice tip de container, dacă localnicii şi turiştii nu le folosesc în mod adecvat, dacă uşa rămâne deschisă, nu mai contează cât de anti-urs este containerul”, a spus Imecs Istvan.
El a mai arătat că aceste containere vor fi montate în luna mai, în cadrul unor „zile deschise”, în prezenţa presei.
„Vom crea nişte filmuleţe prin care prezentăm utilizarea lor, cum se utilizează aceste containere şi îi vom ruga pe localnici, pe turişti, ca în cazul în care consideră că nu le pot folosi mod adecvat, să nu le folosească deloc. Sunt alte coşuri şi alte recipiente, deocamdată, în oraş. Şi aşa, treptat, încercăm să învăţăm oamenii cum se folosesc aceste containere în mod adecvat, asta e foarte important. În caz de reuşită, avem intenţia de a schimba toate containerele din oraş şi toate recipientele care există în oraş, cu aceste tipuri”, a punctat biologul Imecs Istvan.
Potrivit sursei citate, Băile Tuşnad este prima localitate din ţară care foloseşte acest gen de containere, care au fost realizate relative recent şi în Slovacia.
„Suntem primii care am achiziţionat şi încercăm să le testăm. E e o chestie recentă şi în Slovacia, deci anul trecut au început să le fabrice într-un număr foarte mare. (…) Considerăm că dacă într-un parc naţional şi în localităţile înconjurătoare sunt în folosinţă, oamenii au învăţat să le folosească, au eficienţă, putem să facem şi noi asta”, a subliniat Imecs Istvan.
Acesta a reamintit faptul că, în anul 2016, Primăria Băile Tuşnad a mai cumpărat nişte containere anti-urs, dar despre care nu existau informaţii legate de testarea lor şi care nu s-au dovedit a fi eficiente.
Potrivit acestuia, în anul 2019, Primăria a montat garduri electrice în jurul acelor containere, în încercarea de a ţine urşii la distanţă.
În cadrul proiectului-pilot, iniţiat de WWF-Fondul Mondial pentru Natură la Băile Tuşnad, au mai fost achiziţionate echipamente pentru echipa locală de intervenţie, dar şi colare cu GPS pentru monitorizarea urşilor care apar în zonă.
Numărul urşilor care vin în staţiunea Băile Tuşnad a scăzut semnificativ în ultimii trei ani, după ce Primăria a cerut sprijinul specialiştilor, iar în localitate s-au luat mai multe măsuri pentru a ţine animalele la distanţă.
Autorităţile au curăţat oraşul de tufişuri sau buruieni, unde urşii ar fi putut sta ascunşi, au tăiat pomii fructiferi de pe domeniul public, iar coşurile de gunoi din oraş sunt golite în fiecare seară, pentru ca urşii să nu mai găsească, astfel, o sursă de mâncare.
De asemenea, s-au derulat proiecte care au pus accent pe importanţa convieţuirii dintre om şi urs, în contextul în care ştirile negative privind prezenţa urşilor în staţiune deveniseră o povară pentru turismul oraşului.
În cadrul acestor proiecte a fost dezvoltată o aplicaţie care oferă informaţii despre prezenţa urşilor în zonă şi prin intermediul căreia localnicii şi turiştii pot afla cum trebuie să se comporte, în cazul în care văd un urs.
În luna iulie 2021, localnicii din Băile Tuşnad au organizat un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se aflau, în contextul în care urşii erau prezenţi în staţiune în fiecare zi, intrau în case, în pensiuni, sau mergeau fără frică pe străzile din oraş. AGERPRES