Agenții Biroului Control Comercial au efectuat, conform „Planului de Control” aprobat, verificări specifice la 183 unități comerciale a căror Autorizații de Alimentație Publică sau Avize de Funcționare au fost retrase întrucât nu s-au achitat taxele de viză anuală până la 31 decembrie 2017, contextual identificându-se și alte încălcări ale normelor în vigoare.
Astfel, s-a constatat faptul că 9 agenți economici își derulau exercițiul comercial fără a deține Avizul de Funcționare eliberat de către municipalitate, 8 comercianți nu avea afișate termenele de valabilitate ale produselor sau prețurile acestora, iar o societate comercială avea expuse la vânzare bunuri fără a deține documente justificative privind proveniența lor, fapte ce încalcă prevederile art. 1 din Legea nr. 12/1990* – privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. În consecință, polițiștii locali au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei.
Totodată, doi agenți economici care își desfășurau activitatea fără a deține Autorizația de Funcționare necesară, încălcând astfel prevederile art. 5, alin 1 din O.G. nr 99/2000, au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum de 800 lei, dispunându-se concomitent suspendarea activității până la remedierea situației.
Controale la comercianţii din Tîrgu Mureş
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.