În perioada 12-13 martie 2025, în intervalul orar 22:00 – 08:00, polițiștii rutieri din Mureș au desfășurat o amplă acțiune pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Au fost efectuate 351 de testări pentru alcool, fiind constatate 4 contravenții. De asemenea, au fost efectuate 14 testări pentru substanțe interzise, fără a fi înregistrate nereguli.
În cadrul unei acțiuni distincte desfășurate ieri, între orele 15:00-17:00, respectiv 18:00-21:00, axată pe combaterea excesului de viteză, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, dintre care 82 pentru depășirea limitei legale de viteză și 10 pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere (13 pentru viteză, 1 pentru depășire neregulamentară) și 4 certificate de înmatriculare (3 pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 1 pentru lipsa poliței RCA).
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 93.600 de lei.
În timpul activităților, au fost efectuate suplimentar 55 de testări alcooltest și 3 testări pentru substanțe psihoactive.
Tot în aceeași perioadă, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pe drumuri naționale cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere: DN15 (Târgu Mureș – Ciobotani), DN13A (Chibed) și DN13 (Acățari – Găiești), urmărind depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză.
Exemplu semnificativ:
La data de 12 martie 2025, în jurul orei 23:10, un bărbat, de 38 de ani, din Târgu Mureș a fost oprit în trafic de polițiștii Serviciului Rutier, fiind surprins în timp ce folosea telefonul mobil în timpul condusului. În urma verificărilor, s-a constatat că nu purta centura de siguranță, avea inspecția tehnică periodică expirată și prezenta o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru aceste abateri, polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, certificatul de înmatriculare al autovehiculului și i-au aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei.
La data de 13 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Deda au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 53 de ani, din Deda, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Acesta a fost oprit în trafic în data de 10 aprilie a.c., iar pentru că a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Rezultatele au indicat o alcoolemie de 3,59 g/l alcool pur în sânge.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.
Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor grave cauzate de comportamente iresponsabile la volan.




Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.