Controale și sancțiuni la unități din industria alimentară în Mureș
Controale și sancțiuni la unități din industria alimentară în Mureș

Controale și sancțiuni la unități din industria alimentară în Mureș

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, personalul din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, cu atribuţii de control în domeniul alimentelor de origine animală, a efectuat un număr de 333 controale în unităţi din industria alimentară care desfăşoară activităţi de sacrificare a animalelor, procesare carne şi preparate carne, procesare lapte materie primă şi produse lactate, fabricarea produselor de cofetărie/patiserie precum şi unităţi de tip supermarket/hipermarket, magazine alimentare, unităţi de alimentaţie publică, pieţe agroalimentare, precum şi un număr de 3 controale desfăşurate în trafic, fiind verificate 94 mijloace de transport animale şi produse alimentare.

Controalele efectuate au vizat respectarea condiţiilor sanitar veterinare.

Ca urmare a neregulilor constatate şi încălcării prevederilor legislaţiei sanitar veterinare în domeniul alimentelor, au fost luate măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale din care 2 avertismente, 2 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 amenzi, în valoare de 24700 lei.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menţionăm:

– neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare de igienă a spaţiilor de prelucrare, depozitare, comercializare precum şi a utilajelor şi echipamentelor;

– manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitar veterinare;

– lipsa elemente identificare;

– transport animale vii fără documente;

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor, a fost sacrificat un număr de 5618 miei.Menţionăm că, la nivelul judeţului Mureş nu au existat solicitări privind autorizarea punctelor temporare de sacrificare a mieilor.

DIRECTOR EXECUTIV

Dr. Kincses Sandor

Foto: arhivă