Miercuri, 24 octombrie 2012, la Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu” din Tîrnăveni s-a desfășurat lansarea Proiectului educativ judeţean ,,Zâmbet de copil, într-o lume de culori” acţiune organizată de către Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 Tîrnăveni.
Scopul proiectului a fost valorificarea schimbului de experienţă între cadrele didactice şi copiii diferitelor unităţi preşcolare prin evidenţierea posibilităţilor creative ale copiilor, a modalităţilor de exprimare cu ocazia diferitelor manifestări artistice (cântec, poezie, artă plastică).
Rezultatele scontate sunt de dezvoltare a relaţiilor de colaborare şi împărtăşirea experienţei pozitive între cadrele didactice şi colectivele de copii pe care îi îndrumă; valorificarea abilităţilor artistice ale copiilor prin activităţi extracurriculare; stimularea potenţialului creativ al copiilor; realizarea unor expoziţii cu lucrări realizate; implicarea activă a cadrelor didactice şi a copiilor în activităţile desfăşurate în cadrul proiectului.
,,Prin implicarea copiilor în activităţi cultural-artistice urmărim să dezvoltăm abilităţi artistice şi de comunicare, muncă în echipă, înţelegerea şi valorificarea diversităţii dintre noi, pregătirea pentru viaţă într-o societate în continuă schimbare. Acest proiect reprezintă o întărire asupra cunoaşterii specificului echipelor partenere, un caleidoscop care generează imagini şi creaţii ale copilului contemporan, precum şi un prilej de a schimba opinii, păreri, procedee, metode de predare şi evaluare tradiţionale, dar mai ales reliefarea potenţelor educative a metodelor noi de lucru cu preşcolarul”, a declarat Todoran Auriţa, directorul grădiniţei.
Iniţiatorii şi coordonatorii proiectului sunt prof. înv. preşc. Hancu Teodora, prof. înv. preşc. Trifan Irina – inspector şcolar învăţământ preşcolar şi prof. înv. preşc. Todoran Auriţa – director, iar parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Biblioteca Municipală Târnăveni, secţia Copii şi Tineret, Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu”, Clubul Copiilor. Iniţiatorii proiectului intenţionează continuarea proiectului şi în anii următori pe alte domenii de activitate.
Mircea Barbu