Candidatul independent la Primăria Târgu Mureş, Cosmin Pop, situat al treilea în cursa pentru fotoliul de primar, a afirmat, duminică noaptea, că în urma numărătorii paralele a voturilor exprimate se constată că locuitorii municipiului au dat un semnal că s-au despărţit definitiv de o epocă a unei dezbateri strict etnice.
„Sunt convins că mesajul meu nu doar a ajuns la oameni, că mesajul meu a fost aşteptat. Nu neapărat al meu personal, nu mesajul lui Cosmin Pop (…). Vă pot spune cu siguranţă că, astăzi, la sfârşitul socotelii, Târgu Mureş a dat un semnal clar că s-a despărţit definitiv nu neapărat de o epocă cu nume, ci cred că de o epocă a unei dezbateri strict etnice. Târgu Mureş, astăzi, a dat semnalul începutului de curaj de a trece dincolo de blocul în care a stat captiv şi a sărăcit până la urmă şi s-a degradat în ultimii 24 de ani. Chiar dacă astăzi, deşi ne păstrăm speranţa, s-ar putea să nu fi făcut pasul cel mare. Astăzi ne-am ridicat în picioare, urmează să umblăm”, a declarat presei Cosmin Pop.
Omul de afaceri a spus că prin poziţia pe care a ocupat-o şi-a demonstrat că poate mai mult.
„Mi-am demonstrat că e nevoie de mine, mi-am demonstrat mie că îmi doresc, mi-am demonstrat mie că mă potrivesc şi, mai mult decât atât, ar însemna chiar o laşitate şi o dezamăgire să mă opresc aici. Abia acum am dobândit această plăcere, încep să o cunosc, încep să o stăpânesc şi voi fi al dumneavoastră”, a subliniat Cosmin Pop.
El a mai spus că aşteaptă cu nerăbdare rezultatele finale, pentru a vedea modul în care competitorii au fost percepuţi de către cetăţenii oraşului.
Potrivit numărătorii paralele efectuate de staff-ul lui Cosmin Pop, în 57 din cele 85 de secţii de votare din Târgu Mureş, pe prima poziţie se situează actualul primar, Soos Zoltan, cu 42,46%, Dorin Florea cu 32,65%, Cosmin Pop cu 15,75%, Horaţiu Suciu cu 7,35%, restul competitorilor având sub 5%. AGERPRES