Zilele oraşului Covasna, Festivalul Cetăţii, concertul Candlelight, Zilele sportive şi „Sunetul motoarelor de odinioară” se numără printre evenimentele ce vor avea loc în luna septembrie în judeţul Covasna.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Visit Covasna din cadrul Consiliului Judeţean, cea de-a 25 ediţie a Zilelor oraşului Covasna va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 6-8 septembrie, iar în program sunt cuprinse concerte, street music festival, programe sportive, spectacole de dansuri populare şi moderne, expoziţii de artă plastică, activităţi pentru copii şi tineri, un concurs de gătit la ceaun şi unul de pescuit, precum şi un joc de artificii. Printre invitaţii din acest an se numără DJ Sava, Guess Who, Vunk şi formaţia Republic.
Castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara va lansa, luna aceasta, o serie de concerte sub genericul „Candlelight Castle”, oferindu-le oaspeţilor inclusiv posibilitatea de a servi cina într-un cadru arhitectural şi istoric deosebit.
Primul eveniment va avea loc pe 7 septembrie în pivniţa de vinuri a Castelului Kalnoky, care va fi iluminată cu lumânări. Concertul va fi susţinut de pianistul Szocs Botond şi de violoncelistul Ferencz Tihamer, care vor interpreta lucrări ale compozitorului francez Yann Tiersen, care a compus muzica unor filme precum „Amelie” şi „Goodbye, Lenin!”
În 6 şi 7 septembrie, curtea Bisericii Unitariene din Aita Mare, construită în secolul al XV-lea, va găzdui cea de-a treia ediţie a Festivalului Cetăţii, în cadrul căreia vor avea loc spectacole de muzică şi dansuri populare, concerte, activităţi pentru copii, etc.
De asemenea, oraşul-staţiune Covasna va găzdui în perioada 13-15 septembrie cea de-a treia ediţie a Festivalului folcloric „Datina Junilor” iar în zilele de 7, 14 şi 22 septembrie vor avea loc târguri ale producătorilor şi meşteşugarilor locali la Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Covasna.
Între 20 şi 22 septembrie, în municipiul Sfântu Gheorghe se vor desfăşura „Zilele sportive”, un eveniment ajuns la cea de-a 16-a ediţie, iar în ziua de 21 septembrie, la Muzeul Haszmann Pal din Cernat va avea loc cea de-a 12-a ediţie a manifestării „Sunetul motoarelor de odinioară”,
„Haideţi să descoperiţi lumea minunată a Muzeului Haszmann Pal, care prezintă patrimoniul construit al Secuimii. În muzeul de tip skansen veţi regăsi case şi porţi secuieşti tradiţionale, maşini cu aburi, tractoare veterane, o colecţie unică de unelte agricole, precum şi mobilier vechi pictat şi ustensile de uz casnic. Deosebit de valoroasă este şi colecţia de sobe din fontă şi cea de radiouri. Vizita ghidată la skansen o să vă ajute să cunoaşteţi şi să vă imaginaţi cum era viaţa de odinioară la sat”, au scris organizatorii pe pagina de internet.
Detalii privind evenimentele pot fi găsite pe site-ul Visit Covasna. AGERPRES