Coloane de maşini şi camioane sunt formate, marţi, pe autostrada pan-europeană, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pentru că nu pot fi deschise mai multe artere de ieşire din România în condiţiile în care autorităţile ungare nu au alocat personal suficient.
În cazul traficului uşor şi turistic (autoturisme, microbuze şi autocare), se aşteaptă în coloane cel puţin 60 de minute pentru a se ieşi din România pe cele patru artere disponibile. „Trafic intens – număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. Recomandare: pentru evitarea aglomerărilor, puteţi folosi şi alte puncte de trecere a frontierei”, informează aplicaţia „Trafic online” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că nu pot fi deschise mai multe artere de control pentru că nu sunt suficienţi poliţişti ungari la posturi, controlul fiind făcut în comun de cele două state. S-a solicitat deja autorităţilor ungare, de către partea română, suplimentarea personalului.
În cazul traficului greu, şoferii aşteaptă cel puţin 150 de minute pentru a trece graniţa în Ungaria, coloana de camioane depăşind lungimea de cinci kilometri pe autostradă. Tot din cauza lipsei de poliţişti ungari, doar două artere sunt deschise pentru ieşirea camioanelor din ţară.
La intrarea în România prin Nădlac II, şoferii de camioane aşteaptă cel puţin 100 de minute pe teritoriul Ugariei, informează aplicaţia „Trafic online”.
În cazul traficului greu, este aglomeraţie pe sensul de ieşire şi la Vărşand (120 de minute de aşteptare) şi Nădlac I (90 de minute). AGERPRES