Crăciunul în deșert

Se spune că un om, după ce muri, își văzu viața ca o lungă plimbare prin deșert. La începutul plimbării, el văzu în deșert două urme de pași, a doi oameni care au mers împreună, alături. Dar, după un timp, lucrurile s-au înrăutățit, nisipul a devenit mai fierbinte, soarele a început să ardă mai tare, apa era tot mai puțină. Și astfel, un rând de urme de pași a dispărut din momentul în care lucrurile s-au înrăutățit. Contrariat, omul a spus: „Iisuse, văd că atât timp cât mi-a fost bine în viață, mi-ai fost alături, ai umblat alături de mine, iar când am început să am necazuri și nevoi m-ai părăsit, căci pe nisip nu se mai văd decât un rând de urme de pași!” Iar răspunsul Domnului a fost: „Urmele de pași pe care le vezi nu sunt ale tale, ci ale Mele, căci din momentul în care ai dat de probleme, de greutăți, Eu te-am luat în spate și te-am cărat mai departe prin deșert”.

Iată o povestioară bună de ascultat, acum, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. Deși mândria noastră ne îndeamnă să ne credem prea buni, prea deștepți și că avem întotdeauna dreptate, iată că uneori lucrurile sunt în realitate cu totul altfel decât avem noi impresia. Adeseori interpretăm și Crăciunul cum a interpretat omul de mai sus „tabloul” cu plimbarea din deșert.
De Crăciun, devenim mai buni… mai apropiați de Dumnezeu. Să concretizăm. De Crăciun devenim mai generoși, facem cadouri peste cadouri. Câte dintre acestea sunt pentru oameni cu adevărat nevoiași și câte sunt o urmare a modei și a mândriei noastre de buni alegători de cadouri de prin magazine pentru a ne impresiona rudele? Devenim mai apropiați de rude … ca să ne putem îmbăta și petrece la fel ca la Revelion și pe deasupra uneori colindele ne mai și încurcă fiindcă ne impun un mod de abordare a vizitei la rude.

De Crăciun devenim mai fericiți, fiind mai împăcați cu noi înșine, cu Domnul și cu ceilalți. De aceea, cel mai mare dezastru, care ne și poate distruge sărbătoarea, este să ni se strice coafura, să nu avem un brad frumos, să nu avem cele mai frumoase globuri și cele mai împodobite case cu beculețe, să nu putem bea fiindcă mergem cu mașina la colindat etc.
Ar trebui să fim mai atenți, să nu folosim Nașterea Domnului ca un nou prilej de a ne îndestula orgoliile și să avem impresia că ne comportăm ca niște creștini ce urmează datinile și regulile creștinești. Să nu devină Crăciunul un alt prilej de petrecere, pe același plan cu Revelionul sau cu alte ocazii de petrecere. Să fim atenți să mergem alături de Domnul prin deșertul Crăciunului, să nu-l lăsăm iarăși să ne care în spinare fără voia noastră. Să dedicăm Crăciunul Domnului, căci e ziua Lui de naștere, nu a noastră…

Iar dacă suntem creștini de Crăciun, să nu ne lăsăm pe tânjală. Un an mai are 364 de zile… Ce fel de oameni suntem dacă suntem creștini doar de Crăciun și, eventual, de Paști?

Titi Dălălău