Consilierii locali din Târgu Mureș au votat, în ședința de joi, accesarea unui credit în valoare de 90 milioane de lei, introdus în regim de urgență pe ordinea de zi, în ciuda protestelor reprezentanților POL, care au spus că un astfel de proiect, care înseamnă cam o treime din bugetul pe un an, ar fi fost normal să treacă măcar prin comisia de buget.
Astfel, consilierul local POL Papai Laszlo Zsolt a cerut să se justifice urgența acestui proiect de hotărâre, cerând să se mai aștepte o lunp, până se va vota bugetul municipalității pe 2019 și va exista o proiecție clară.
De asemenea, colegul său, Radu Bălaș, a spus că 14 puncte din proiectul respectiv se referă la bani pentru anveloparea unor blocuri de locuințe, valoarea fiind de 7-8 milioane de lei, manifestându-și dezacordul față de oportunitatea includerii în destinația acestui credit a mansardării la 5 blocuri de locuințe, în valoare de 5 milioane de lei.
„Vrem să ne îndatorăm ca să anvelopăm niște blocuri. Plus mansardarea a 5 blocuri de locuințe, deci cu 5 milioane de lei, construim 20 de locuințe. Se amortizează în 50 de ani. Mi se pare total neeconomic să fac credit pentru o investiție care se va amortiza în 2070, când toți de la masa asta vom fi morți. Sunteți mulți de la partide cu doctrină de dreapta, n-o să înțeleg dacă votați așa ceva”, a spus Bălaș.
În replică, un reprezentant al PNL, Călin Moldovan, a declarat că e vorba să fie susținuți cetățenii din Târgu Mureș, în timp ce președintele de ședință, viceprimarul Sergiu Papuc (PSD) a spus că votul privește accesarea unui credit, în principiu.
În final, proiectul a fost adoptat cu 15 voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere.