Opt săli de clasă noi, echipamente și mobilier școlar modern, înnoirea vechilor săli de clasă și a celorlalte funcțiuni, sunt doar câteva din rezultate ce se vor vedea după finalizarea proiectului ce a intrat azi, 19.08.2019 la finanțare Regio. Semnat la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de către primarul orașului Luduș, domnul Ioan Cristian Moldovan și directorul general al ADR Centru, domnul Simion Crețu, contractul de finanțare alocă un buget de 10,50 milioane lei fonduri nerambursabile pentru atingerea indicatorilor propuși.
Buget proiect și domeniu finanțare:
Proiectul cu titlul ”Extindere și echipare a structurii educaționale a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu Orașul Luduș, județul Mureș” are o valoare totală de 10.724.260 lei, din care 10.509.775 lei reprezintă fondurile europene Regio solicitate pentru realizarea proiectului, respectiv 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Fondurile solicitate sunt alocate din Programul Operațional Regional 2014-2020, prin Prioritatea de investiții 10.1 – Investiții în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.
Termen finalizare proiect:
Beneficiarul proiectului, primăria Orașului Luduș, estimează că proiectul se va finaliza până la data 31.05.2022.
”Un număr mare de copii din satele din împrejurimi, frecventează cursurile Școlii Gimnaziale din Luduș, părinții acestora dorind să le asigure un învățământ de calitate, chiar și cu eforturi materiale substanțiale din partea lor, deoarece în satele de unde provin copii cursurile se desfășoară simultan, adică școlarii din clase diferite sunt școlarizați în aceeași clasă. Spațiile școlare pentru învățământul primar și gimnazial sunt, în general, supraîncărcate, fapt care a condus la desfășurarea activităților educaționale în spații neadecvate din punctul de vedere al dimensiunii și iluminării etc. Avem și cazuri în care, pentru a asigura școlarizarea tuturor copiilor din circumscripția școlară, școlile au fost obligate să renunțe la laboratoare, la săli de informatică, de bibliotecă sau spații în care se desfășurau activități extrașcolare, ceea ce a condus în mod natural la scăderea calității educației oferite. În aceste cazuri, investițiile trebuie sa se concentreze atât spre extinderea spațiilor, cât și pe creșterea calității actului educațional, prin asigurarea spațiilor și dotărilor necesare”, a declarat domnul Ioan Cristian Moldovan, primarul Orașului Luduș.
Situația actuală a Școlii gimnaziale:
Numărul de locuri al Școlii gimnaziale Ioan Vlăduțiu este 480 de elevi, iar numărul total al elevilor înscriși în anul școlar 2016 – 2017 este de 764. Capacitatea de acum a clădirii Școlii Gimnaziale „Ioan Vlăduțiu” este de 16 săli de clasă, o bibliotecă (care a fost amenajată impropriu într-o sală de clasă), un laborator de biologie și un laborator de chimie. Având în vedere numărul mare de copii înscriși, sălile de clasă existente sunt insuficiente, în prezent anumite clase desfășurând-si activitatea în cadrul internatului liceului. Astfel, mai multe clase își desfășoară activitățile educaționale în cadrul clădirii internatului Liceului din oraș.
”Noile reglementări impuse de Legea Educației prin introducerea clasei pregătitoare în învățământul primar, a condus la o reorganizare a sistemului de educație și la un număr mai mare de preșcolari și elevi. Aceasta determină o presiune sporită asupra infrastructurii educaționale de la nivelul învățământului primar și secundar inferior, mai ales în mediul urban, unde capacitatea de cuprindere a acestor unități de învățământ este insuficientă pentru a asigura participarea tuturor copiilor la o educație de calitate. În acest sens, asigurarea bazei materiale minime prin clădiri reabilitate și modernizate, condiții sanitare decente pentru funcționarea și dotarea cu echipamente, material didactic pentru desfășurarea actului educațional sunt condiții esențiale pentru interesarea elevului, pentru descurajarea absenteismului și reducerea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, pentru creșterea ratei de absolvire și tranziție spre niveluri superioare de educație” a declarat domnul Simion Crețu , director general ADR Centru.
Descrierea investiției:
Proiectul vizează doar corpul C1 al școlii gimnaziale, având cu precădere funcțiuni de săli de clasă. Astfel, capacitatea clădirii va crește la 22 săli de clasă și trei laboratoare, se vor dota cele 8 săli de clasă nou construite, precum și laboratorul de informatică cu obiecte de inventar și mijloace fixe necesare desfășurării în condiții optime a activității didactice. Lucrările de bază ce se vor efectua constau în extinderea și supraetajarea Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu. Extinderea va consta în realizarea unui imobil cu trei niveluri: parter și 2 etaje, unde la parter va fi o magazie cu spații tehnice, iar la nivelul 1 și 2 câte o sală de clasă și un grup sanitar. Lucrările efectuate vor viza și protejarea elementelor naturale existente, respectiv arborii și arbuștii plantați în curtea școlii și, deopotrivă, se vor realiza spații verzi pentru a crea un ambient plăcut. Sălile de clasă și laboratoarele noi vor fi dotate cu materialele corespunzătoare procesului educațional. Printre echipamentele ce se vor achiziționa se regăsesc: table magnetice interactive, catedre, scaune, bănci, dulapuri pentru materialele didactice, laptopuri, imprimante, unități desktop, sistem de operare preinstalat, monitoare, server cu sistem de operare, centrală detecție și alarmare la incendiu, camere supraveghere interioară.
Localizare proiect: Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu este amplasată pe Str. Crinului, nr. 2, orașul Luduș și are un teren în suprafață de 5.063 mp.