O tânără care locuia într-o garsonieră închiriată într-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş a fost ucisă, marţi seara, a fost înfăşurată într-un covor, apoi incendiată, ucigaşul simulând o explozie prin acumularea de gaz metan pentru a-şi ascunde urmele. ‘Avem o persoană de sex femeiesc în interiorul locuinţei, se pare că a fost învelită cu un material textil, corpul a fost incendiat şi a fost lăsat deschis aragazul. În momentul în care s-a acumulat cantitatea minimă pentru a se produce o explozie, s-a produs deflagraţia, dar victima era decedată. (…) Victima era înfăşurată într-un covor şi posibil legată cu un cablu. Încă nu avem toate elementele, era pe podea. Ipoteze pot fi multe, deocamdată trebuie să administrăm toate probele de la faţa locului, după ce avem toate elementele vom formula ipoteze. După părerea noastră, în momentul în care s-a produs explozia, femeia era moartă. Acest lucru îl va stabili cu certitudine medicul legist care va efectua necropsia. Cadavrul este într-o stare de carbonizare’, a declarat comisar şef Alexandru Câmpeanu, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş.
Câmpeanu a precizat că există nişte martori care susţin că au văzut un tânăr înalt fugind de la locul faptei, chiar înaintea producerii exploziei, că sunt verificate toate pistele şi că se speră că se va găsi autorul.
Potrivit acestuia, victima a fost identificată, lucra în Târgu Mureş şi este dintr-o localitate învecinată.
Câmpeanu a mai spus că dacă existau acumulări de gaz metan şi s-ar fi produs o explozie în urma unei scântei, atunci structura de rezistenţă a blocului ar fi fost afectată, garsoniera fiind la parter, şi că întâi a fost incendiul, iar apoi s-a produs explozia.
Alături de echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, IPJ Mureş, E.ON Gaz Distribuţie şi Parchet, la faţa locului s-a deplasat şi prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu.
AGERPRES