Stirile Punctul

Criză pe Târnava Mică: Prefectul de Mureș acuză lipsa informării privind valul de salinitate

Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat vineri că nu a primit nicio informare oficială de la Prefectura Harghita sau de la compania Salrom cu privire la incidentul care a dus la creșterea alarmantă a salinității în râul Târnava Mică. Situația a dus la oprirea uzinelor de apă de la Târnăveni și Fântânele, afectând grav alimentarea cu apă a populației.

„Nu am primit nimic oficial despre ceea ce s-a întâmplat la mina Praid. Avem o creștere uriașă a salinității pe Târnava Mică, și asta mă doare cel mai mult”, a afirmat prefectul într-o conferință de presă.

Potrivit Aquaserv Mureș, uzina de apă din Târnăveni a fost oprită vineri dimineață, iar rezervoarele s-au golit rapid. Localitățile din jur mai au apă doar temporar. La Fântânele, situația este momentan stabilă, dar resursele sunt limitate.

Directorul SGA Mureș, Ovidiu Ianculescu, a precizat că deversările de sare provin din zona Salinei Praid și sunt cauzate atât de factori naturali, cât și de activități umane. Nivelul salinității este monitorizat din oră în oră, iar vârful de contaminare a fost atins joi noapte. De asemenea, s-a confirmat mortalitate piscicolă între Sărățeni și Sângeorgiu de Pădure.

ISU Mureș distribuie apă potabilă și menajeră în zonele afectate, cu sprijinul mai multor județe. Până acum, au fost aduse 11 autospeciale, iar alte trei sunt în curs de deplasare. Autoritățile lucrează la o hartă interactivă pentru a informa populația despre punctele de distribuție.

Populația este sfătuită să nu consume peștii morți din râu, aceștia fiind un pericol major pentru sănătate.

În paralel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis reluarea transportului de apă pentru animale, după ce s-a constatat că nici măcar pentru adăparea acestora apa nu mai este sigură.

Situația rămâne critică, iar ancheta privind responsabilitatea incidentului este în desfășurare.

Sursa: Agerpres