Echipa de fotbal CS Iernut, câştigătoare a întrecerii judeţene, a jucat în această seară, acasă, manşa tur a dublei de baraj pentru promovare în Liga 3 cu campioana judeţului Braşov, ACS Ciucaş Tărlungeni.
Jocul s-a încheiat la egalitate, 2-2.
Mult mai experimentaţi, având în lot doi fotbalişti care au adunat, împreună, mai multe meciuri în Divizia A decât antrenamente are tot lotul echipei din Iernut (Marian Constantinescu, 41 de ani, şi Marian Cristescu, 38, au împreună peste 500 de jocuri în primul eşalon, la formaţii precum FC Braşov, Dinamo, Astra, Petrolul, Rapid, Ceahlăul Piatra-Neamţ etc), braşovenii porneau ca mari favoriţi .
Pe teren, însă, diferenţa n-a fost aşa cum o indicau calculele hârtiei. Fotbaliştii din Iernut au dat o replică dârză şi au luptat pentru şansele lor, atâtea câte au fost. Au compensat prin tinereţe şi ambiţie plusul evident de experienţă şi de valoare al adversarilor. A mai ajutat la asta şi terenul greu, la limita practicabilului, care mai nivelează diferenţele.
Una peste alta, CS Iernut a făcut o figură frumoasă şi a obţinut o remiză, 2-2, care lasă pentru meciul retur, de la Tărlungeni, şanse de calificare ambelor echipe.Ţinând cont de felul în care s-a jucat azi la Iernut, braşovenii ar face o mare greşeală să se considere mai aproape de promovare.