Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vineri, în timpul inaugurării proiectului de modernizare a cinci şcoli din comuna Sânpaul, în valoare de peste 11,8 milioane de lei, că în Regiunea Centru, pe infrastructura educaţională, au fost alocaţi 166 milioane euro, iar judeţul Mureş a câştigat circa 40% din această sumă, 68 milioane euro.
„Aici, la Sânpaul, suntem într-un apel de proiecte care s-a desfăşurat pe Programul Operaţional Regional, care este gestionat prezent de Ministerul Dezvoltării şi pe care judeţul Mureş a avut o constanţă destul de bună şi rezultată destul de bună şi e meritul autorităţilor locale pentru că pe regiunea Centru, pe infrastructura educaţională, au fost alocate 166.000.000 de euro din care 68.000.000 de euro proiecte câştigate. Proiecte în valoare de 68.000.000 de euro câştigate de autorităţile locale din judeţul Mureş, ceea ce înseamnă că pe regiunea Centru autorităţile locale din judeţul Mureş au depus şi au câştigat proiecte care valorează în proporţional cam 40 % din întregul fond alocat pentru acest domeniu Regiunii Centru. Eu cred că este un merit al lor şi acum anul acesta se vor vedea aceste rezultate şi mai mult”, a declarat Cseke Attila, în cadrul festivităţii de inaugurare a lucrărilor de la Sânpaul.
Ministrul Dezvoltării a arătat că administraţia locală din Sânpaul a avut curajul să se gândească la un proiect integrat, în sensul că nu a depus o finanţare pe o anumită clădire, ci pe toate cele cinci clădiri şcolare.
„Şi-au rezolvat practic 5 clădiri de şcoli şi au rezolvat toate clădirile, le-au reabilitat, sunt şi extinderi sau sunt construite săli de sport. Adică s-au gândit la un proiect integrat cu toate dificultăţile acestui proiect. Sigur că este mult mai greu de implementat decât un proiect ţintit pe o singură clădire, dar astăzi când a avut loc predarea acestor investiţii şi inaugurare a lor în comuna Sânpaul, practic toată infrastructura educaţională este la standard de 2023”, a susţinut Cseke Attila.
Primăria comunei Sânpaul a inaugurat, vineri, un proiect în valoare de peste 11,8 milioane de lei, finanţat prin Programului REGIO 2014-2020, în cadrul căruia au fost renovate şi complet modernizate cinci şcoli de pe raza comunei.
Primarul comunei Sânpaul, Simon Istvan, a arătat că proiectul de modernizare a celor două şcoli din centrul comunei şi din satele aparţinătoare Chirileu, Sânmărghita şi Valea Izvoarelor au durat patru ani de investiţii, vizează în jur de 550 elevi şi a beneficiat de o finanţare nerambursabilă în valoare de 8,2 milioane lei, din totalul investiţiei. AGERPRES