Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, derulează din acest an școlar, proiectul „CSU în Școală”.
Inițiativa își propune să fie un promotor al conceptului „sănătate prin mișcare” și are ca scop implicarea copiilor din învățământul primar în activitățile sportive. Prin acest proiect, CSU Târgu Mureș promovează patru discipline: culturism-fitness, karate, scrimă și volei.
Sub aspectul importanței vitale a sportului în rândul copiilor și din dorința de a inspira celor mai mici dragostea pentru mișcare, clubul sportiv organizează ateliere în timpul orelor de educație fizică a copiilor din școlile de pe raza municipiului Târgu Mureș și periferii. Activitățile sunt coordonate de antrenorii și sportivii de performanță legitimați la CSU Târgu Mureș, iar unitățile de învățământ se pot înscrie în mod gratuit în cadrul acestui program.
„Proiectul «CSU în Școală» s-a conturat în jurul ideii că sportul are această capacitate extraordinară de a crea modele și de a ne motiva în depășirea limitelor. Ne dorim să aducem sportul mai aproape de cei mici, într-un limbaj adaptat vârstei lor, cu scopul de a contribui la popularizarea beneficiilor practicării de activități sportive, a unui mod de viață sănătos, combaterea sedentarismului, obezității și a familiarizării copiilor cu cele patru discipline sportive: karate, culturism-fitness, scrimă şi volei. Până în prezent, în luna februarie, proiectul s-a derulat la Liceul Vocațional Reformat și la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgu Mureș, cărora le mulțumim pentru găzduire și pentru faptul că au răspuns pozitiv inițiativei noastre”, ne-a informat Adina Salaoru, director CSU Târgu Mureș.
Programul continuă în fiecare săptămână la sediul instituțiilor de invățământ care s-au înscris în proiect, până în momentul de față.
Secția de karate, coordonată de antrenorul Dr. Nicolae Stanciu, în colaborare cu secția de culturism și fitness, coordonată de antrenorii Dumitru Cheteleș și Sebastian Popovici, au pregătit un traseu aplicativ în vederea evaluării agilității, vitezei, elementelor acrobatice și stabilității dinamice a copiilor. De asemenea, au fost predate și proceduri de auto-apărare pentru a spori nivelul de conștientizare situațională, a crește gradul de încredere în sine și de a dezvolta autodisciplina. „Toate aceste deprinderi se pot îmbunătăți prin participarea la antrenamentele noastre de inițiere. Îi așteptăm cu drag pe toți doritorii!”, a transmis dr. Stanciu.
István Bokor, noul antrenor în acest sezon competițional al secției de volei CSU Târgu Mureș, este convins de faptul că acționând împreună, proiectul își va atinge scopul de a orienta elevii către petrecerea timpului liber într-un mod sănătos, prin activitățile fizice prezentate. „La fiecare școală am întâlnit copii entuziaști, energici, dornici să asimileze toate informațiile transmise de noi în cadrul activităților pe care le-am propus. Ne-am bucurat de o primire călduroasă și am avut parte de o colaborare eficientă a unor dascăli devotați. Le mulțumim pe această cale pentru sprijinul acordat!”
Directorii de școli din județul Mureș sunt invitați să se înscrie în proiectul „CSU în Școală” prin completarea formularului, găzduit aici: https://forms.gle/EohxkD1ECuMXrqck7.
Toți cei interesați să practice în mod organizat la Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș unul dintre sporturile prezentate în cadrul programului „CSU în Școală”, pot obține mai multe infomații pe pagina web csu.umfst.ro, la secțiunea „Inițiere copii” sau la numărul de telefon 0265 215 551, int.260.