Astenia de toamnă nu i-a lovit încă pe consilierii locali. Prima şedinţă de toamnă a Consiliului Local Tîrgu-Mureş s-a remarcat în primul rând prin faptul că a fost scurtă. În rest, şedinţa s-a desfăşurat în aceeaşi notă, cu aceleaşi dueluri deja monotone.
Maior
Şedinţa a început cu informarea asupra conflictului de interese în care s-ar afla consilierul local PDL Claudiu Maior, care a fost supus unei verificări din partea Agenţiei Naţionale de Integritate. Raportului ANI i-a dat citire consilierul local liberal Sebastian Pui, care a deţinut funcţia de preşedinte de şedinţă şi a fost cel care a sesizat în luna aprilie a acestui an conflictul de interese şi incompatibilitatea în care s-ar afla Claudiu Maior.
Potrivit comunicatului, remis în 6 septembrie, ANI scrie că acesta ,,a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, în timpul exercitării mandatului de consilier local în cadrul C.L. al municipiului Târgu-Mureș, jud. Mureș, a încheiat, în calitate de persoană fizică autorizată, în cadrul PFA Maior Sergiu Claudiu, un contract de prestări servicii, în valoare totală de 35.840 de lei, cu Primăria municipiului Tîrgu-Mureș”.
Inspectorii ANI au concluzionat că, încheind acest contract, Maior nu ar fi respectat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Consilierii locali […] care au funcţia […] administrator […] precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte[…]” și art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri”.
Dacă Sebastian Pui nu a fost foarte clar în a cere demisia lui Claudiu Maior din CL Tîrgu-Mureş, în schimb colega sa de partid, viceprimarul Ionela Ciotlăuş, a solicitat primarului Dorin Florea şi secretarului municipiului, Maria Cioban, ca atribuţiile în Executiv ale acestuia să fie suspendate.
În aprilie, ne-am exprimat asupra acestui aspect şi considerăm, ca şi atunci, că legea nu prevede cum soluţionezi o situaţie ca cea de faţă. Adică, ne aflăm iarăşi în faţa unui mic şi nevinovat vid legislativ, în condiţiile în care situaţiile privind conflictul de interese, respectiv incompatibilităţile sunt enumerate şi de strictă interpretare. Aşa că, după ce am citit contractul lui Maior prin care acesta presta inclusiv servicii religioase şi culturale Primăriei, ca să le amintim pe cele mai amuzante, pentru care a primit în primă fază vreo 5.000 de lei lunar, iar apoi de la sfârşitul anului a trecut doar jumătate, am răsfoit legislaţia, am ajuns la concluzia că nu ştim dacă e sau nu incompatibil pentru că nu ne-am lămurit dacă un PFA e echivalent cu o societate comercială. Totuşi, ANI spune că e incompatibil, Maior că va ataca raportul şi că cel mai probabil conflictul va fi tranşat în instanţă. Iar consilierii locali vor lua, cel mai probabil, o decizie când vor avea în faţă o hotărâre judecătorească definitivă.
Bătălia pentru şcoli
Punctul 9 de pe ordinea de zi a încins spiritele mai abitir ca orice proiect. Nu a fost unul privind dezvoltarea oraşului sau vreo strategie inteligentă care să ducă municipiul înainte, ci o bătălie a orgoliilor pe Consiliile de Administraţie (CA) ale şcolilor din Tîrgu-Mureş. Chibritul care a aprins fitilul, iar scandalul a fost gata, a fost propunerea făcută de către grupul PNL, prin portavocea sa Ionela Ciotlăuş care a susţinut că liberalii nu au fost consultaţi cu privire la acest proiect, şi au venit cu cu amendamente la proiect. Ciotlăuş i-a propus pe următorii în unele CA-uri ale unităţilor de învăţământ: Ionela Ciotlăuş la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian”, Sebastian Pui la Colegiul Naţional “Unirea”, Ionela Ciotlăuş la Şcoala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” şi Haller Bela la Liceul Tehnologic “Electromureş”.
Fitilul aprins, scandalul a putut să înceapă. Claudiu Maior a propus amânarea susţinând că nu se poate modifica aşa peste noapte, opinie împărtăşită şi de către social-democrata Cristina Someşan, director al Colegiului Naţional “Alexandru Papiu Ilarian”, care a avut o reacţie simpatică, cel puţin: «Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, dar la ,,Papiu” este alt punct sensibil deoarece fiind o coaliţie în cadrul USL nu pot să spun că şcoala nu ar putea avea de suferit fiindcă se asociază şi se interpretează că ar fi anumite interese. N-aş vrea ca şcolile să sufere prin asocieri şi interpretări politice ale adulţilor”, a spus soţia inspectorului şcolar general.
În CA al Colegiului Papiu era până joi consilierul local democrat-liberal Ioana Roman care a spus că şi în cazul în care va pleca din Consiliu va continua proiectele pe care le-a început la Colegiul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” chiar dacă nu va mai fi în Consiliul de Administraţie a acestuia. De asemenea, aceasta i-a criticat subtil pe acei oameni de administraţie care s-au plimbat pe la festivităţile de deschidere a noului an şcolar şi care au defilat cu declaraţii despre nu a amesteca politicul cu şcoala. „Cred că putem da dovadă astăzi dacă acele declaraţii sunt doar vorbe în vânt, spuse în faţa alegătorului care votează, sau într-adevăr există şi o umbră de responsabilitate în urma cuvintelor şi apăsatul pe buton nu este un sport practicat aşa cu lejeritate în Consiliul Local”, a spus alesul democrat-liberal.
Viceprimarul Ionela Ciotlăuş şi-a menţinut propunerea de schimbare a membrilor în Consiliile de Administraţie ale şcolilor, ripostând şi la cele spuse de colega de CL. „Nu îmi imaginez că vreunul dintre noi, indiferent la ce Consiliu de Administraţie vom intra ca şi reprezentant într-o şcoală nu vom face politică. Politica, ştim cu toţii, se face în sediul de partid, în altă parte şi nu cred şi nu îmi imaginez că, de exemplu, la Colegiul ,,Traian Săvulescu” unde este director domnul consilier Matei, iar membru în Consiliul de Administraţie domnul Urcan îl putem considera un fief al PDL-ului. Eu chiar cred că nu se ajunge până aici”, a venit replica viceprimarului Ciotlăuş.
Aceasta a mai propus ca directorul Someşan să fie în CA al Liceului Tehnologic Aurel Perşu, Lucian Gujan în cel al Liceului Tehnologic Constantin Brâncuşi, iar Ioana Roman şi Dumitru Matei a considerat că ar avea oricum suficiente reprezentări în astfel de foruri de conducere ale şcolilor.
A venit apoi rândul şi secretarului municipiului, Maria Cioban, să iasă la rampă. Aceasta a susţinut că nu crede că ar trebui politizată nominalizarea aleşilor în Consiliile de Administraţie ale şcolilor ca apoi să susţină ca aleşii locali să voteze mai întâi propunerea de amânare, ca apoi dacă aceasta nu trece propunerea iniţială şi apoi, dacă nici aceasta nu va fi aprobată, cea amendată.
Amânarea a picat, propunerea iniţială – la fel, iar în final a trecut proiectul amendat al Ionelei Ciotlăuş.
Dacă le vor fi mai bine şcolilor după aceste modificări, vom vedea. Cert este că am dori să îi vedem pe aleşi activi şi proactivi pentru şcolile târgumureşene, cu proiecte de investiţii, de strategii de dezvoltare şi nu să se bată pentru fotolii.
Dacă proiectul acesta nu a trecut, consilierii locali PDL şi o parte a celor ai UDMR au considerat că e bine să îl pice şi pe cel în care social-democraţii solicitau prelungirea contractului de închiriere cu Ministerul Tineretului pentru Casa de Cultură a Studenţilor. Ministerul dorea să deruleze investiţii acolo dacă obţinea un contract pe minim cinci ani. Cu proiectul picat, probabil că Ministerul îşi va împacheta lucruşoarele şi va pleca din 30 septembrie de acolo, dată la care expiră contractul.
Despre modul cum votează aleşii am tot scris, aşa că nu ar trebui să ne mai mire că un proiect de achiziţii publice trece fără studiu de fezabilitate. Aşa s-a întâmplat cu un proiect al Locativ care şi-a propus să mai cumpere nişte centrale. Cum nu sunt banii consilierilor locali, ce mai contează un asemenea aspect?
Ligia Voro