La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești au oprit în trafic, pe DJ 154B, pe raza comunei Vătava, un tractor, condus de un bărbat, de 63 ani, din aceeași comună.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că vehiculul în cauză nu era înmatriculat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Foto arhiva