Familia Bodo din Pănet, judeţul Mureş, specializată în cultivarea bostanilor, a revigorat remediile populare pentru zeci de afecţiuni, începând cu insomnia, întărirea sistemului imunitar, slăbit, reumatism, boli cardiovasculare, prostată şi multe altele, fiind dovedit faptul că dovlecii conţin o gamă largă de vitamine şi sunt bogaţi în proteine, fibre şi acizi graşi esenţiali.
„În urmă cu 13 ani, am început să cultivăm bostani pe o suprafaţă de 10 ari, apoi am crescut suprafaţa la 50 de ari, apoi la un hectar şi acum am ajuns la opt hectare. E o cultură acceptabilă din punct de vedere a profitului, fiind o cultură subvenţionată ca grâul sau porumbul. Suntem producători de seminţe de dovleac, de ulei de dovleac presat la rece, precum şi alte uleiuri presate la rece cum este cel de armurariu, din in şi din cânepă. Dovleacul are efecte anticancerigene, antiseptice, antimicotice şi antivirale, ajută sistemul imunitar, combate infecţiile din organism şi favorizează regenerarea celulară, în special la nivelul ficatului. Din dovleac se face un ulei foarte bun pentru prostată, pentru viermi intestinali şi are numeroase beneficii – e plin de vitamine, magneziu, fier, fosfor şi multe altele”, a declarat, pentru AGERPRES, fermierul Bodo Botond.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Cultivatorii de bostani susţin că dovleacul este o legumă complexă, fiind indicată şi în anemii, oboseală cronică, insomnie, depresie, nervozitate şi anxietate, având efect antiinflamator, calmant şi tonic, calmează migrenele, îmbunătăţeşte memoria, având un conţinut ridicat de vitamine (A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, K, T), zinc, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, seleniu, mangan, fier, luteină şi beta-caroten.
În plus, această legumă-minune, cum o denumesc cultivatorii, previne depunerea grăsimilor, stimulează activitatea rinichilor, reglează glicemia şi ţine colesterolul sub control, consumul regulat de produse din bostan putând preveni diabetul şi îmbunătăţi circulaţia sangvină.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
De altfel, seminţele de dovleac au fost folosite în trecut pentru eliminarea paraziţilor intestinali, calmarea durerilor menstruale şi a efectelor nedorite ale menopauzei, dar şi ca produse cosmetice naturale, pentru prevenirea îmbătrânirii pielii.
„Am investit în tehnologie şi astfel putem livra seminţe de dovleac fără coajă, dar şi făină. După presare rămâne şrotul, iar din şrot facem făină de dovleac – facem şi din in, armurariu sau cânepă – ce poate fi folosită la turte şi pogăci, în amestec cu făina de grâu. Consumul de seminţe de dovleac, de exemplu, duce la o viaţă mai sănătoasă, mai plină cu energie. Am dezvoltat mai multe produse, cum este şi această pastă din seminţe de dovleac (nesărate, neprăjite), este făcută din ulei de dovleac presat la rece, amestecat cu seminţe mărunţite. Pasta se consumă pe pâine prăjită, dimineaţa. Pentru cei care au afecţiuni ale prostatei, le recomandăm o lingură de ulei de dovleac pe stomacul gol, dar acest ulei se poate folosi şi în salate”, ne spune Bodo Botond.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Cât despre făina din seminţe de dovleac, Bodo Botond ne-a precizat că este recomandată în special persoanelor care sunt alergice la gluten, se poate folosi la produsele de patiserie sau în amestec cu iaurt.
În ce priveşte reţetele culinare, cultivatorul ne spune că dovleacul poate fi consumat crud, fiert, la cuptor, pe grătar, poate fi o garnitură gustoasă, o supă-cremă sau un piure. AGERPRES