Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de usturoi, respectiv: producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 valabil până la 31 decembrie 2022, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale și producătorilor agricoli persoane juridice. Dovada obținerii producției de usturoi o constituie bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare. Potrivit proiectului, valorificarea producției prevăzute se face în perioada 1 iulie – 21 noiembrie inclusiv.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producția de usturoi, beneficiarii trebuie să solicite ajutorul de minimis, să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator, pe care să se găsească inscripția „Program susținere usturoi, anul, beneficiar numărul, Direcția Agricolă Județeană./a Municipiului București”, să obțină o producție de minimum 3 kilograme de usturoi/10 mp de pe suprafața prevăzută și să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi, în anul 2022. Totodată, ei trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean și să facă dovada producției realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/agribusiness/guvernul-sare-in-ajutorul-productiei-de-usturoi-20533552