Poliția Română își schimbă uniforma si renunta după 20 de ani la pantalonii cu dungă, cămașa scrobită și pantofii cu toc. Agenții vor avea ținute practice, din materiale care nu se șifonează, și bocanci comozi.
Joi, la Câmpina, absolvenții școlii de poliție au îmbrăcat și prezentat pentru prima dată noile costume.
Așa arată ținuta în care vor patrula polițiștii pe stradă. Este mult mai vizibilă și mai comodă, spun ei.
Vasile Zelca, președinte SNPPC România: „Am patrulat tot timpul cu acel pantof cu toc, care te nenoroceşte, ca să nu mai spun că să alergi după hoţ într-un pantalon cu dungă de parcă plec la nuntă, pe româneşte, în loc să am un pantalon tactic, elastic.”
Materialele folosite sunt mai maleabile și mai călduroase, iar hainele au tot felul de accesorii, care îi ajută pe agenți.
Comisar-şef Vasile Tache. Comandant Școala de Poliție Vasile Lascăr Câmpina: „Chiar geaca pe care aţi văzut-o şi aceasta este mai scurtă puţin în față, astfel încât în momentul în care doreşti să scoţi unul dintre mijloacele din dotare şi nu mă refer numai la pistol mă refer şi la cătuşe şi la spray la baston ea să nu se oprească în centură.”
Și pentru defilări și ceremonii polițiștii au uniforme noi. Femeile vor purta tocuri de 7 centimetri.
Ana Maria Preda: „În principiu, croiul să zicem că se aşează mult mai bine decât vechea uniforma, este gândită să evidenţieze cam orice fel de talie.”
Distribuirea noilor costume pentru cei 55 de mii de polițiști din țară se va face treptat, așa că în următorii doi ani vom vedea pe străzi atât agenți în uniforme noi, cât și în cele vechi.
Sursa: Vezi video pe StirilePROTV