Agricultura ecologică devine din ce în ce mai dezvoltată în România. Mai exact, în anul 2019 au fost înregistrați 9821 de operatori, iar suprafața totală certificată ecologic a fost 395227,97 de hectare – cea mai mare din ultimii nouă ani – , potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În ciuda acestei creșteri, agricultura bio rămâne încă o provocare mare pentru fermierii români: aceștia trebuie să aștepte ani de zile pentru a transforma o cultură convențională într-una bio și sunt într-o luptă continuă cu dăunătorii.
Atât fermierii care doresc să își transforme culturile tradiționale într-unele ecologice sau cei care vor să cultive direct produse organice sunt nevoiți să parcurgă o serie de pași pentru a putea primi certificarea BIO. Mai precis, agricultorii au nevoie de o perioadă de conversie de doi ani, timp necesar pentru ca în sol să nu mai existe niciun reziduu de pesticide.
Regulamentul NR. 889/2008 AL COMISIEI spune că utilizarea pesticidelor, care ar putea avea efecte negative asupra mediului sau ar putea avea drept rezultat prezența reziduurilor în produsele agricole trebuie restricționată în mod semnificativ. Fermierii trebuie să aplice totuși anumite măsuri preventive în ceea ce priveșe controlulul dăunătorilor, al bolilor și al buruienilor.
Potrivit lui Vlad Popescu, CEO Norofert – unul dintre cei mai importanți producători de inputuri ecologice din România, fermierii au dificultăți în a migra spre cultura ecologică deoarece sunt nevoiți să folosească altfel de produse și îngrășăminte față de cele cu care erau aceștia obișnuiți.
„Nu se poate face tranziția de la o lună la alta deoarece mai pot exista anumite rămășițe de pesticide în sol. În general la culturile mari, cum este grâul, porumbul sau floarea soarelui, perioada de conversie este de până la doi-trei ani”, explică Vlad Popescu, CEO Norofert.Citeste si:
Potrivit antreprenorului, aproximativ 95% dintre culturile bio de suprafețe mari din România sunt de grâu, porumb și floarea soarelui.
Există o limită de profitabilitate pentru culturile bio, de circa 500-600 de hectare. Sub această suprafață, nu mai este la fel de profitabil pentru fermieri să cultive produse organice.
– Vlad Popescu –
În cazul fermierilor care au deja leguminoasele plantate, aceștia trebuie să aștepte viitoarea recoltă, iar abia următoarea cultură va intra în tranziția către bio. Același proces este valabil și pentru fermierii care se află la mijloc de an cu recolta: pot depune certificarea pentru atestate ecologice, însă trebuie să aștepte anii de conversie.
Certificarea în agricultura ecologică
Potrivit Comisiei Europene, toți producătorii sau comercianții care vor să vândă alimentele ca produse ecologice trebuie să se înregistreze la o agenție sau un organism de control. Agenția sau organismul de control are responsabilitatea de a verifica dacă operatorul acționează în conformitate cu normele privind producția ecologică.
Dacă vrei să devii fermier în agricultura ecologică, trebuie să fii certificat de un organism de control. Acest lucru presupune câte o inspecție pe an și un set de controale prin care organismul se va asigura că respectați normele privind producția ecologică.
Dăunătorii, principala problemă a fermierilor
Fermierii din agricultura bio se confruntă cu probleme mari ale dăunătorilor care afectează producția și în final veniturile acestora. Potrivit fermierilor, din cauza dăunătorilor, culturile bio sunt mai mici față de cele convenționale deoarece planta nu reușește să producă aceleași cantități.
Marin Dumbravă, fondator Dumbrava Bio, spune că nu există niciun beneficiu financiar în ceea ce privește producția de alimente bio.
„Dăunătorii și buruienele pot provoca pierderi financiare atât de mari încât există sezone când nu se mai poate recolta nimic”, spune fermierul.
Sprijin din partea Uniunii Europene pentru fermierii din agricultura bio
Pentru a veni în ajutorul fermierilor care doresc să își transforme cultura într-una bio, Uniunea Europeană oferă acestora atât sprijin financiar cât și consultanță în ceea ce privește cercetarea și bunele practici.ADVERTISING
Sprijinul financiar al UE poate fi folosit atât pentru conversia la agricultura ecologică, cât și pentru menținerea statutului de fermă ecologică. Potrivit Comisiei Europene, sprijinul pentru venit ajută aproape 6,3 milioane de exploatații agricole din întreaga UE și reprezintă adesea o parte importantă a veniturilor agricole.
În medie, în ultimii 10 ani, sprijinul pentru venit a reprezentat aproape jumătate din venitul fermierilor. În 2018, bugetul UE a furnizat sprijin pentru venit în valoare de 41,74 miliarde euro. Suma a fost preluată din bugetul destinat politicii agricole comune.
De asemenea, Comisia Europeană spune că îi ajută pe fermierii în agricultura ecologică nu doar financiar, ci și prin consiliere cu privire la cele mai bune practici sau la adoptarea unor soluții noi și inovatoare. Acest lucru poate îmbunătăți eficiența și deci majora marjele de profit.
UE îi ajută pe fermieri să înființeze organizații de producători care să-i protejeze împotriva practicilor comerciale neloiale și să le ofere sprijin în timpul fluctuațiilor pieței.