Ungaria, deși are o populație și o suprafață la mai puțin de jumătate din cele ale României, reușește să atragă aproape dublu din investițiile străine, în special din Germania, arată profesorul de economie Cristian Păun, care explică unde greșește România.
Astfel arată acesta, conform unei analize publicate de Adevărul, Ungaria nu traversează cea mai bună perioadă a sa din ultimii 35 de ani, dar chiar și așa continuă să fie preferată de investitorii internaționali. Într-o perioadă în care scandalurile provocate de politica dusă de Viktor Orban depășesc limitele geografice ale țării vecine, iar Uniunea Europeană a blocat o parte din fondurile destinate acestui stat, ungurii reușesc să compenseze acest lucru prin știința de a atrage investitori.
În continuare, Cristian Păun arată că pentru investitorii străini, Ungaria a fost mai atractivă încă din 1990 decât România. A contat enorm și faptul că țara este situată mai în Vest, dar și relațiile mult mai bune cu țări ca Germania, Austria, Olanda și țările scandinave. Un plus au fost și infrastructura, forța de muncă calificată și infrastructură industrială. În tot acest timp, România, care are avantajul unei piețe mai mari și a unor costuri potențial mai reduse, nu a reușit să profite de atuurile sale.
Iar mai recent, în 2024, continuă profesorul de economie, cifrele oficiale au arătat că Ungaria a reușit să atragă aproximativ 4.000 de miliarde de forinți în noi investiții conform declarațiilor oficiale pentru 2024, puțin sub 10 miliarde de euro. Comparativ cu vecinii noștri din Vest, România a atras în același an, ultimul pentru care există date oficiale, aproximativ 5,6 miliarde de euro în investiții străine directe (ISD).
Citeste mai mult pe Ziare.com Cum reușesc ungurii, deși au probleme cu economia, să atragă mai mulți investitori decât o face România