Cum s-a pregătit în Mureș DRDP pentru sezonul rece
Cum s-a pregătit în Mureș DRDP pentru sezonul rece

Cum s-a pregătit în Mureș DRDP pentru sezonul rece

Livrările de sare către bazelede deszăpezire se desfășoară în baza unui contract încheiat de CNAIR cu Societatea Națională a Sării. La nivel de DRDP Brașov s-au contractat peste de 78 de mii de tone de sare (poate fi mai mult sau mai puțin, în funcție de condițiile meteo). Defalcat pe județe există următoarele cantități plănuite:

În județul Mureș este o cantitate plănuita de aproape 12300 de tone de sare care va fi distribuită la cele 7 districte și puncte de sprijin – stoc actual peste 4300 de tone. Tot în județul Mureș pentru Centrul de Coordonare si Întreținere Ungheni care deservește Autostrada A3,  avem o cantitate plănuita de 2700 de tone de sare – stoc actual 1300 de tone.

La nivelul DRDP Brașov aexistă de asemenea un stoc de aproximativ 5000 de tone de nisip și 200 de tone de clorură de calciu.

      Programul de deszăpezire prevede ca utilajele să intre în baze în data de 20 octombrie, în cazul districtelor din zona montana și pe 1 noiembrie în restul punctelor. Anul acesta însă acest program a fost decalat cu aproximativ o lună din cauza temperaturilor deosebit de ridicate și astfel au fost evitate cheltuielile cu staționarea utilajelor.

      La nivelul DRDP Brașov (pe 5 județe) vor acționa în total 405 de utilaje din care 88 proprii dar contractul permite suplimentarea utilajelor la cerere. Aici sunt incluse toate utilajele (încărcătoare, tractoare și alte autoutilitare cum ar fi autoturisme pentru revizie și deplasarea personalului, stațiile de preparare de clorură de calciu etc.). Utilaje cu lamă și răspânditor vor fi 291. În Mureș, situația este în felul următor:

În Județul Mureș vom avea 67 de utilaje în total, din care 51 de autoutilitare cu lama și răspânditor. Tot în Județul Mureș, pentru Autostrada A3, vom avea 20 de utilaje în total, din care 16 de autoutilitare cu lama și răspânditor.