Dacă tot s-a terminat campania electorală, acum putem să vă dezvăluim câte ceva din culisele ei. Mai exact, am luat la puricat profilurile sau paginile personale ale candidaților ca să vă arătăm câteva din pozele mai neinspirate postate de aceștia. Cum miza a trecut, putem să ne descrețim frunțile și să sperăm că și ei vor face la fel. Comentariile la următoarele fotografii sperăm să fie înțelese ca un pamflet, pentru acesta le este scopul.
Echipa lui Florea plasată benevol după gratii.Akos Mora, candidând pentru un mandat de Verestoy în Parlamentul României.
Moment de tandrețe între candidații ARD Petru Bașa și Toader Stroian.
Alt moment de tandrețe, de această dată în USL.
Anne Jugănaru a auzit că în Ardeal campania de pus murături se face mai temeinic, așa că și-a suflecat mânecile s-a pus pe treabă în Colegiul 6.
Borbely, Marko și Kelemen, cu o farfurie plină de gogoși, pregătiți să servească electoratul. Se pare că au fost gustate.
Campania electorală vs. gripa aviară.
Candidata de la pagina 5.
Când a aflat că Borbely i-a furat colegiul, Kerekes a avut o cădere nervoasă fiind surprins de paparazii nostri în perioada de convalescență.
Kerekes și-a revenit însă și a ieșit într-un demers furibund de strângeri de fonduri pentru susținerea campaniei.
Când Izvorul Minunilor se întâlnește cu Izvorul Promisiunilor.
Cristian Chirteș explicându-i colegului de uniune Alexandru Frătean că bârfele despre somnolența lui Crin Antonescu sunt dezinformări băsiste.
Dovada că Florin Urcan a purtat toată campania pe sub cămașă un tricoul cu Akos Mora.
Vasile Gliga, la coafor. No comment.
După ce s-a contatat la alegerile locale că sunt votanți foarte disciplinați, campania electorală s-a îndreptat acum și spre alegătorii trecuți în neființă.
Un domn din Moldova care nu s-a prins că dacă fură mai puțin tot hoț se numește.
Mărioara și Helga, agenții electorali imaginari ai candidatului ARD.
Mai e ceva de adăugat?
Puterea poporului, în vârful pomului.
Romeo și Julieta – varianta de campanie electorală.
Strategia de campanie a lui Claudiu Maior a dat greș: Ioana Roman s-a și oripilat și nici n-a ajuns în Parlament.Un pic mai la dreapta domnu’ Frătean, că se vede sticla cu țuică-n spate!Domnu’ Gliga, uite cam așa îi leru’!
Un afiș electoral făcător de minuni a început să lăcrimeze de după gratii, în sfânta campanie.
Un deputat devotat, cu un alegător speriat.
Doamna din afiș vă recomandă să faceți tot posibilul ca să vă luați dreptul. Probabil și ea și l-a luat.
Un deputat devotat lui Raed Arafat.
Okosan. Jogosan. Frunda-san.
La 4 ani sentimentele se reiau, doar că-n alte partide.
A avut ceva emoții, însă candidatura sa n-a ajuns la coș, ci l-a făcut deputat, în cele din urmă.
Păcat că n-a candidat la noi, ca să putem spune și noi „PAS!”.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Încarc comentariile...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.