Serviciul Social Administrativ din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează studenții cu privire la depunerea cererilor în vederea obținerii unui loc de cazare în căminele studențești, pentru anul universitar 2022-2023, cu următoarele specificații:
În etapa 1 pot aplica studenții anilor II – VI, an universitar 2022-2023, prin depunerea cererii online în platforma de cazare https://cazare.umfst.ro deschisă doar în perioada 19.05.2022, ora 10:00 – 25.05.2022, ora 10:00.Totalul punctelor credite înregistrate în platforma de cazare online vizualizate la finalizarea cererii de cazare, nu este unul final, urmând a fi actualizat la sfârșitul sesiunii din vară cu excepția restanțelor și a practicii de vară.
Studenții absolvenți (din anii terminali 2021-2022), care vor fi înmatriculați la altă formă de învățământ (master), vor putea să își depună cerere de cazare în etapa 2. Informațiile cu privire la perioada de depunere a cererilor, etapa 2, vor fi anunțate în timp util.