Banca Naţională a inclus pentru prima dată în studiul său asupra investiţiilor străine datele defalcate pe judeţe în ceea ce priveşte soldul de investiţii directe la 31 decembrie 2016, iar discrepanţele sunt uriaşe.
În judeţul Gorj se înregistrau la sfârşitul anului 2016 investiţii străine directe de doar 7 mil. euro, iar în cel mai atractiv judeţ din punctul de vedere al investitorilor străini, Timiş, stocul de investiţii străine era de 3,5 miliarde de euro, adică de 500 de ori mai mare, arată a treia ediţie a studiului „Capitalul privat românesc”, realizat de Ziarul Financiar împreună cu Patronatul Investitorilor Autohtoni, PIAROM.
Vecini de clasament sunt Teleorman, cu 5,5 mld. lei afaceri şi doar 98 mil. euro investiţii atrase, şi Giurgiu, cu 5,5 mld. lei afaceri şi 127 mil. euro investiţii atrase. De altfel, cele şapte judeţe aflate sub limita de 100 de milioane de euro investiţii străine directe – Vaslui, Vrancea, Mehedinţi, Brăila, Botoşani, Teleorman, Gorj – au afaceri de maximum 8 miliarde de lei pe an. Aceasta înseamnă că, în lipsa investiţiilor străine, puterea economică a acestor judeţe este mult diminuată. Investitorii străini creează în regiunile unde vin un ecosistem: companii care furnizează materie primă sau materiale, echipamente sau diverse servicii. Pe de altă parte, un număr mai mare de salariaţi şi salariile mai mari ale acestora creează cerere pentru consum şI investiţii în imobiliare, de exemplu.
La polul opus, judeţele care au atras investiţii străine directe de peste 1 miliard de euro – Dolj, Cluj, Alba, Constanţa, Mureş, Braşov, Prahova, Arad, Argeş şi Timiş – au afaceri de peste 20 de miliarde de lei şi până la 54 de miliarde de lei.
Sursa: ZF
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.