Statul va acorda un ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, căldură, gaze, dar și pentru lemne sau butelii, unor categorii de români: pensionari, persoane cu dizabilități ce au venituri mici, beneficiari de ajutor social și familii care primesc alocație de susținere. Acest ajutor se va acorda, începând din luna februarie 2023, prin cardurile de energie, distribuite de Poșta Română – și tot prin Poștă se vor putea face și plățile.
Valoarea totală a ajutorului de stat este de 1.400 de lei pe loc de consum sau gospodărie. Banii vor fi împărțiți însă în două tranșe de 700 de lei, care se vor acorda în februarie și septembrie 2023. Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie, cum se numește oficial acest ajutor, poate fi utilizat până la 31 decembrie 2023.
Prima tranșă, cea din februarie, se poate utiliza pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023. A doua tranșă a ajutorului se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.
Cine poate primi ajutorul de stat pentru plata facturilor la energie, căldură și gaze?
Conform Agerpres, pot beneficia de acest ajutor:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de ajutor doar o singură dată. Chiar dacă sunt mai mulți beneficiari într-o gospodărie/loc de consum, ajutorul se acordă per loc de consum, astfel că venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.
Cum se primește ajutorul de stat pentru plata facturilor la energie, căldură și gaze?
Nu trebuie să depuneți nicio cerere pentru a primi acești bani. Lista beneficiarilor este alcătuită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și transmisă Poștei Române. Poșta emite cardul de energie, practic un voucher fără valoare nominală, cu valabilitate doar pe teritoriul României și doar în rețeaua Poștei Române, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de ajutorul financiar pentru compensarea preţului la energie.
Dacă mai mulți beneficiari au aceeași adresă de domiciliu și sunt cuprinși în lista făcută de Minister, se va emite un singur card de energie pe care vor figura toți beneficiarii care au aceeași adresă. Nu se pot emite mai multe carduri pentru aceeași adresă de domiciliu.
Cum se ia cardul de energie?
Cardurile de energie vor fi tipărite și distribuite de Poșta Română, în baza listelor transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Ca urmare, ele se vor primi automat prin poștă, mai precis prin corespondență cu confirmare de primire.
Dacă poștașul nu vă găsește acasă, evident, puteți ridica cardul de la oficiul poștal de care aparțineți.
Cum arată cardul de energie?
Ce se întâmplă dacă pierzi cardul de energie?
Cardul de energie este gratuit, dar numai la prima emitere. Dacă este pierdut, costurile de reemitere și distribuire vor fi suportate de către beneficiarul acestuia.
Ce se poate plăti cu cardul de energie?
Din suma totală a acestui ajutor se pot achita facturi de energie electrică, energie termică centralizată (căldură) și facturi de gaze naturale. Se pot achita inclusiv facturi restante, nu doar cele pentru luna în cursă.
De asemenea, cu cardul de energie se pot plăti butelii de gaze, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire. Dar, atenție, cardul poate fi utilizat doar în rețeaua Poștei Române.
Cum banii vor intra efectiv în conturile Poștei Române în februarie, facturile vor putea fi plătite efectiv din martie, conform ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, al cărui minister realizează tabelele centralizatoare care sunt trimise către Poștă.
Cum plătești facturile la electricitate, gaze sau căldură cu cardul de energie?
Trebuie precizat din start că acest card nu are efectiv bani pe el, ci doar atestă că persoana respectivă beneficiază de ajutorul de stat pentru compensarea prețurilor la energie. Ca urmare, nu se poate plăti cu el cum s-ar plăti cu un card normal sau cu cu un card de tichete de masă, de exemplu.
După ce va primește cardul, fiecare beneficiar al ajutorului de la stat va putea decide ce facturi va plăti, fie că sunt curente sau restante. Plata se va face prin mandat poștal, la oficiile Poștei Române sau chiar la factorul poștal, beneficiarul primind o dovadă de plată. Ulterior, Poșta va opera plățile respective către furnizorii de energie sau gaze naturale.
Lucrurile sunt mai complicate în cazul plăților pentru căldură la bloc, deoarece aici nu există efectiv o factură pentru fiecare apartament, ci una per imobil, care apoi se împarte la locatari. Răspunderea pică pe administratorii de bloc: ei trebuie să facă calculul defalcat și, pe baza acestuia, să emită un certificat de validare a datoriei. Acesta va funcționa efectiv ca o factură, permițându-le beneficiar să plătească prin mandat poștal căldura pe luna respectivă. Ministerul a anunțat că va trimite modelul certificatului respectiv către toate asociațiile de bloc în următoarea perioadă.
Documente necesare pentru a plăti cu cardul de energie prin mandat poștal
Pentru efectuarea unei plăți prin mandat poștal, beneficiarii sprijinului trebuie să prezinte, la ghișeu sau poștașului, următoarele documente:
- cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal;
- actul de identitate al beneficiarului de sprijin;
- documentul/ documentele justificativ/ justificative prin care face dovada datoriei curente și/ sau restante față de furnizorul de energie (adică facturi); în cazul în care este vorba de plata căldurii pentru apartamente racordate la sistemul centralizat, este nevoie de certificatul de validare a datoriei, neexistând efectiv o factură;
- în cazul în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu decât cel trecut pe cardul de energie, este nevoie și de contractul de furnizare la domiciliul declarat împreună cu o declarație pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea prețului la energie la domiciliul unde locuiește.
În cazul plăților pentru căldură, suma stabilită de administrator va fi virată de Poşta Română în contul asociaţiei de proprietari, iar apoi asociaţia de proprietari virează banii către furnizorul de energie termică, a explicat ministrul Boloș.
Sursa foto: Facebook / Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene