Săptămâna trecută s-a organizat competiţia sub denumirea CUPA ROMÂNIEI–TIMIŞOREANA, faza pe județ, care s-a jucat între echipele MSE08 Tîgu-Mureș și Avântul Miheșul de Câmpie. Scorul a fost de 2 la 0, ambele goluri au fost marcate de Kallo Cătălin, în minutele 77, lovitură de la 11 metri, respectiv în minutul 81.
Acesta este primul trofeu câștigat de echipa MSE08 Tîrgu-Mureș, care a fost fondată în urmă cu 4 ani. Având în vedere acest lucru putem spune că 2012 este cel mai bun an de la înființare, ținând cont și de faptul că în Campionatul Ligii a IV-a, echipa a fost clasată pe locul al patrulea, la numai un punct diferență de ocupanta locului al doilea ACS Miercurea Nirajului și la egalitate de puncte de ocupanta locului al treilea, Înfrățirea Valea Izvoarelor. În semifinală, MSE08 a bătut la Eremitu echipa locală Nirajul cu scorul de 1 la 0, iar Avântul Miheșul de Câmpie a câștigat cu ACS Sărmașu, scor 4 la 3.
Finala Cupei României Timișoreana, faza pe județ, s-a jucat la Rușii Munți, în deschidere s-a disputat un meci între echipa Old Boys din localitate cu o selecționată formată din observatori și arbitrii din județ
La final, asistentul Szánto Lorand, și-a anunțat ieșirea din activitatea fotbalistică și a primit o diplomă și a fost premiat pentru întreaga activitate. De asemenea, jucătorul Ilovan de la Mureșul Rușii Munți a primit trofeul pentru jucătorului care a marcat cele mai multe goluri.
Cristina Vancea