În perioada 4 – 7 septembrie a.c., la Oarba de Mureș, loc cu o deosebită încărcătură emoțională și istorică, se desfășoară ediţia din 2023 a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie.
Competiția tactico-aplicativă, devenită deja tradiție în rândul celor specializați în intervenție, a debutat la inițiativa Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (S.I.A.S.) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în acest an este organizată prin grija Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Evenimentul urmăreşte dezvoltarea abilităţilor de intervenţie în situaţii excepţionale, printre participanți regăsindu-se cei mai buni luptători din trupele speciale de intervenţie din țară și din afara țării.
Pentru buna organizare a acestui eveniment, în condiții de siguranță, zona traseului și de desfășurare a probelor este organizată pe malul râului Mureș, iar zona destinată publicului, de unde poate fi vizionată întreaga competiție, se află pe malul opus.
Reamintim că zona destinată publicului este accesibilă la orice oră în intervalul 4-7 septembrie, existând posibilitatea de a observa și fotografia toate probele și exercițiile competiției (coordonate GPS :https://maps.google.com/?q=46.448399,24.284880 ).
Vă așteptăm, de asemenea, la festivitatea de premiere, care va avea loc în ziua de 7 septembrie, ora 17.00, la ,,Monumentul eroilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial” .