Citeam zilele trecute două studii europene, publicate de curând. Unul ne punea la coada Europei, celălalt, în primele poziții.
Primul studiu Eurostat, realizat pe baza datelor culese în 2016, arăta că România este pe ultimul loc în Europa în privința plecărilor în concedii. Adică, dintre toți europenii din UE, românii pleacă cel mai puțin în vacanță. Studiul afirmă că în 2016, doar 24% dintre români au fost în concediu, iar majoritatea în țară. Desigur, lipsa banilor este principalul motiv… Ar fi interesant de aflat modul în care s-a făcut studiul. Pentru că dacă s-au luat în calcul statisticile de la unitățile de cazare cu acte în regulă, studiul nu poate fi relevant. Foarte mulți români se cazează în concediu la privați, deoarece este mai ieftin. Și puțin dintre acești privați își declară veniturile. Oricum, realitatea este tristă: dacă românii aleg să-și petreacă concediile la privați (de genul celor care stau cu cheia la marginea drumului pe litoral), atunci înseamnă că au atât de puțini bani încât sunt dispuși să riște cazându-se la o persoană care nu are înregistrată nicăieri șederea lor, deci în caz de vreo problemă e mai greu să dovedești că ai stat acolo; apoi, dacă, să presupunem că nu e așa, atunci e clar că salariile prea mici din România și dezinteresul patronilor de a acorda prime de vacanță reduc posibilitățile financiare ale românilor de a-și reîncărca bateriile după un an greu de muncă.
Iar despre pensionari ce să mai vorbim: foarte mulți nu-și permit nici medicamentele prescrise de medic, ce să mai vorbim de concedii, așa cum vedem adeseori că fac străinii care coboară din autocarele moderne, înarmați cu aparate de fotografiat și o relaxare probabil datorată unei bătrâneți fără grija sufocantă, permanentă a facturilor.
Desigur, probabil anul acesta datele se vor schimba semnificativ, odată cu oferirea de către stat a tichetelor de vacanță. Păcat că un pas semnificativ în acest sens nu a fost făcut anterior de mediul privat, care ar putea astfel să ia o măsură de fidelizare și recompensare a angajaților, pe o piață românească aflată în tot mai mare criză a forței de muncă de calitate. Dar, forța de muncă de calitate e tocmai din cauza condițiilor oferite la locul de muncă. Deci suntem în același cerc fără ieșire.
Referitor la al doilea studiu, acesta afirmă că românii sunt printre cei mai igienici oameni din Europa deoarece 84% dintre români se spală pe mâini după ce ies de la baie. De exemplu, în Franța procentul e de doar 62%, iar în Italia de 57%. În primul rând, mă întreb dacă studiul a preluat informații și de la anumite comunități din România, care sunt aquafobe. Probabil atunci procentul nostru ar mai scădea puțin. Iar în al doilea rând, aș spune că degeaba suntem curați dacă în jurul nostru e plin de chiștoace, PET-uri, hârtii și sticle. Se pare că pentru români curățenia nu depășește nivelul propriei pieli.
Dar, voi termina într-un ton optimist: este bine că majoritatea românilor își petrec vacanțele în România. Cine ar vrea să viziteze țări vestice, în care doar 60% din cetățeni se spală pe mâini după ce folosesc toaleta? Înseamnă că ai 40% șanse să iei masa gătită de cei care iau prea în serios raționalizarea apei curente…
Titi Dălălău
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.