Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș va găzdui, în perioada 29 – 31 mai 2019, cea de-a cincea ediție a Cursului Internațional de Artroscopie, desfășurat sub patronajul ESSKA-SRATS.
„Cursul Internațional de Artroscopie de la Târgu Mureș se află la a cincea ediție în 2019. O mică aniversare care ne surprinde într-o etapă de dezvoltare atât pe plan științific, cât și pe plan organizatoric fără precedent. Cursul se desfășoară sub patronajul ESSKA-SRATS, avem cele mai importante nume ale ortopediei europene prezente la Târgu Mureș și suntem asaltați de cursanți din întreaga țară și din alte patru țări”, au precizat organizatorii evenimentului.
Deschiderea oficială a manifestării științifice va avea loc miercuri, 29 mai 2019, începând cu ora 08.30, în Amfiteatrul 1 al Facultății de Farmacie.
Curs internațional de Artroscopie la Tîrgu Mureș
Category: Stirile Punctul