Ședința interesantă de Consiliu Local… Transparență vom avea la anu’…
Săptămâna trecută, joi, 18 mai, de la ora 14, s-a desfășurat ședința ordinară de Consiliu Local Tîrgu Mureș. Aceasta a avut pe Ordinea de zi 32 de proiecte de hotărâre, printre care amintim proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Tîrgu Mureş” unor personalităţi ale oraşului cu ocazia Zilelor Tîrgumureşene; proiectul de hotărâre privind „Regulamentul de autorizare, organizare, atribuire în gestiune delegată şi controlul executării serviciului de transport în regim de taxi pe raza municipiului Tîrgu Mureş” prin desfiinţarea staţiei de taxi „Palatul Culturii” şi redistribuirea locurilor permanente de aşteptare a autovehiculelor care execută transportul în regim de taxi; Proiect de hotărâre privind monitorizarea câinilor existenți în zonele defavorizate ale municipiului, cum ar fi str. Păşunii (Valea Rece), str. Fânaţelor (Besa), străzile Dealului, Băneasa, Barajului; Proiect de hotărâre privind stabilirea unor locații pentru artă stradală în municipiul Tîrgu Mureș; proiect de hotărâre privind accesul liber şi gratuit în curţile şi pe terenurile de sport aparţinând şcolilor primare, gimnaziale şi liceale; proiect de hotărâre privind transparenţa cheltuirii bugetului local al municipiului Tîrgu Mureş; proiect de hotărâre privind inscripționarea bilingvă (română și maghiară) în unitățile de învățământ din municipiul Tîrgu Mureș; proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei pentru analizarea oportunităţii construirii unui campus şcolar modern la Tîrgu Mureş; proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor al municipiului Tîrgu Mureş; proiect de hotărâre privind închirierea a ½ din Bazinului Olimpic, din Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul”, Clubului C.S. TORPI MS.
Dintre aceste proiecte, cele mai interesante și care au stârnit discuții sunt ale consilierului local POL, Radu Bălaș.
Transparență… de la anu’
Proiectul privind transparenţa cheltuirii bugetului local a fost aprobat. Ca atare, din data de 1 ianuarie 2018 Primăria Tîrgu Mureş va fi obligată să publice pe pagina de internet, mult mai multe informaţii decât prevede expres legea, lucru care se întâmplă deja la Oradea şi Bacău. Cel mai important este că oricine va putea afla ce sumă către ce firmă a fost plătită, când şi în baza cărui contract. Dar iată care sunt informaţiile care vor trebui să apară pe site: contractele de interes public vor fi publicate în integralitatea lor, la cel mult cinci zile lucrătoare de la încheiere; plățile vor fi publicate în directoare şi subdirectoare anuale și lunare sub formă de tabel, care vor conţine obligatoriu următoarele informaţii: nr. crt., data plăţii, suma plătită, beneficiarul, explicaţie privind obiectul plăţii, procedura de achiziţie; licitațiile vor fi publicate sub formă de tabele lunare, care vor conţine obligatoriu următoarele informaţii: nr. crt., obiectul contractului (acordului cadru), tipul contractului, valoarea estimată a contractului, procedura aplicată, cod CPV, data estimată pentru începerea procedurii, data estimată pentru finalizarea procedurii, persoana responsabilă. Licitaţiile vor fi publicate la cinci zile lucrătoare după adjudecarea lor; bugetul va fi publicat în varianta detaliată, pe capitole şi subcapitole, precum şi cu toate anexele; situațiile financiare vor fi publicate trimestrial; lista de investiții va fi publicată anual sub formă de tabel şi va fi actualizată imediat după apariţia vreunei modificări. concesiunile vor fi publicate trimestrial sub formă de tabel, care vor conţine obligatoriu, următoarele informaţii: nr. crt., obiectul concesiunii, suprafaţa (spaţiul) concesiunii, locaţia concesiunii, suma concesiunii, data de începere a concesiunii, data de finalizare a concesiunii.
Strat la inscripționare bilingvă
De asemenea, a trecut și proiectul privind inscripționarea bilingvă (română și maghiară) în unitățile de învățământ din municipiul Tîrgu Mureș (propus de consilierul Radu Bălaș), astfel „s-a aprobat asigurarea inscripţiilor bilingve (în limbile română şi maghiară) și afișarea bilingvă (în limbile română şi maghiară) a informațiilor de interes public (denumirea sălilor de clasă, laboratoarelor, birourilor, încăperilor etc.) în spațiile interioare ale unităţilor de învăţământ din municipiul Tîrgu Mureş, care au clase cu predare în limbile română şi maghiară”.
NU, la artă stradală!
Un alt proiect aflat pe Ordinea de zi, așa cum aminteam înainte, a fost cel privind stabilirea unor locații pentru artă stradală în municipiul Tîrgu Mureș. Acesta, după ce s-au invocat problemele iscate de scările pictate din oraş, mai ales scările Rakoczi pictate fără consultarea opiniei publice, nu a trecut la vot. Ce ar fi presupus proiectul aflăm din expunerea de motive realizată de consilierul local, POL, Radu Bălaș: „Arta stradală poate îmbrăca mai multe forme: picturi de mari şi mici dimensiuni, mozaicuri, sculpturi, statui, decorare, mobilier urban şi artă digitală. Toate acestea pot fi realizate atât de elevi şi studenţi la şcolile/universităţile de artă, cât şi de artişti consacraţi, în baza unor atribuiri directe de locaţii sau în baza unor concursuri de proiecte. De asemenea, în cazul elevilor şi studenţilor, anumite lucrări în spaţiul public pot fi tocmai lucrările lor de licenţă sau alte examene. În acest caz câştigul va fi de ambele părţi: operele lor vor avea o largă vizibilitate, iar oraşul va câştiga mai multe lucrări de artă„ Astfel ar fi urmat să fie realizate Picturi de mari dimensiuni: Zidul de pe strada Cutezanței; Zidul de la urcarea pe strada Pandurilor; Zidul care înconjoară Gimnaziul „Al. Ioan Cuza”; Zidurile care alcătuiesc parapeturile Turbinei; zidul de pe strada Artei; Trotuar strada Bártok Béla; Trotuar strada Bolyai; Trotuar strada Târgului; Trotuar strada Artei; Stâlpii de susţinere din Pasajul P-ţa Teatrului; Ghene de gunoi din cartiere; Podul peste râul Mureș; Calcane clădiri publice și blocuri (cu acordul asociaţiilor de proprietari); Mijloace de transport publice etc.
Cetățeni de onoare
Profesorul universitar Lucian Chiriac de profesie avocat și prof. univ. Ferencz László, de profesie medic, vor deveni Cetățeni de onoare ai municipiului Tîrgu Mureș, conform hotărârii din 18 mai. Festivitatea de acordare a titlului de Cetățean de onoare se va desfășura miercuri 24 mai de la ora 18,30 în Sala Oglinzilor din incinta Palatului culturii, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilelor Tîrgumureșene.
Curțile școlilor se deschid… cu un amendament
„Proiect de hotărâre privind accesul liber şi gratuit în curţile şi pe terenurile de sport aparţinând şcolilor primare, gimnaziale şi liceale”, a trecut la vot, dar cu un amendament, și anume „Consiliul Administrativ al şcolii şi directorii să decidă dacă deschid sau nu curtea şcolii de la 3 la 10 seara”. Dumitru Matei a adus ca argument faptul că în urma unui sondaj realizat, rezultă că 80% dintre directorii de şcoli nu sunt de acord cu asta.
În legătură cu motivele pentru care curțile școlilor ar trebui deschise, Radu Bălaș a scris în expunerea de motive: „De foarte multă vreme, copiii şi adolescenţii din Tîrgu Mureş se confruntă cu o lipsă acută a spaţiilor de joacă, a celor unde să desfăşoare activităţi sportive sau de petrecere a timpului liber. Aceste spaţii fie sunt insuficiente în cartiere, fie sunt contra cost. De asemenea, constatăm că o mare parte din societate se plânge că „noua generaţie” este preocupată „mai mult de internet, în detrimentul activităţilor sportive”. Consider că această stare de fapt este în mare parte şi efectul lipsei locurilor în care se pot desfăşura activităţi sportive. Eistă, totuşi, în Tîrgu Mureş, multe spaţii de joacă şi spaţii pentru activităţi sportive, care, deşi sunt ale comunităţii, în speţă ale Consiliului Local Tîrgu Mureş, sunt nefolosite: curţile şcolilor gimnaziale şi ale liceelor. Aceste curţi ale şcolilor sunt închise publicului larg, în marea lor majoritate, după încheierea orelor de curs şi la sfârşit de săptămână. Ştim cu toţii că, până în anul 2000, aceste spaţii erau deschise tinerilor şi copiilor, dar au ajuns spaţii închise din motive care se pierd în timp. Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, capitolul VIII, secţiunea a 2-a, art. 112, alineatul 2 prevede clar: „Terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare. Deoarece toate aceste curţi şi terenuri de sport ale şcolilor sunt în proprietatea Consiliului Local, acesta din urmă poate decide asupra funcţionalităţii lor. Mai mult, consider că nu mai există niciun impediment pentru împlinirea acestui deziderat, după ce în bugetul local din anul 2017 a fost prevăzută suma de 400.000 de lei, pentru contractarea de servicii de pază la şcoli”.
Totuși, în urma votului, cu amendament, suntem curioși câți directori și consilii administrative vor fi de acord cu deschiderea curților școlilor.
Câinii din zonele defavorizate vor fi monitorizați… banii vin din Germania
Un alt proiect de hotărâre care a trecut la vot fără probleme se referă la monitorizarea câinilor existenți în zonele defavorizate ale municipiului, cum ar fi str. Păşunii (Valea Rece), str. Fânaţelor (Beșa), străzile Dealului, Băneasa, Barajului. Astfel, în urma votului deținătorii câinilor din aceste zone vor fi obligați să-i sterilizeze/ microcipeze, vaccineze antirabic, iar câinii vor fi identificați cu actul de identitate a proprietarului din zonele defavorizate. Cei care nu se vor conforma riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 2.500 de lei, ajungându-se până la confiscarea animalelor.
Motivele proiectului sunt, după cum aflăm în expunerea de motive „Avand în vedere faptul ca acțiunile de capturare a câinilor din străzile Valea Rece, Fânațelor, Dealului, Băneasa, Barajului și alte zone, au un rol foarte mic în rezolvarea problemei cu privire la monitorizarea câinilor existenți în aceste zone, deoarece, după acțiunile de capturare, rămân cel puțin 60 de femele care fată cel puțin o dată pe an, având, în medie 5 pui fiecare, peste șase luni, după selecția naturală vor rămâne 150-160 de câinii maturi. O soluție ar fi sterilizarea-castrarea câinilor în aceste zone, precum și vaccinarea și microciparea acestora. Astfel câinii vor fi introduși în programul RECS și eliberați, după sterilizarea-castrarea lor, pe baza actului de identitate proprietarului”.
Cu ajutorul Poliției Locale, a Direcței sanitar-Veterinare, (Compartiment Poliția Animalelor) se va face informarea locuitorilor din zonele amintite și convingerea lor, la colaborare, pentru a-și aduce câinii pentru aceste operații de sterilizare-castrare. În caz contrar, situația se va agrava pentru că foarte multe persoane dețin câinii din rasa Pitt Bull care sunt deosebit de agresivi, nevaccinați antirabic, neînregistrați, necipuiți și nesterilizați. Cheltuielile pentru materialele necesare operațiilor de sterilizare-castrare și accesoriile pentru identtificarea câinilor va fi suportata de ONG din Germania.
Masa lemnoasă
Mai multe discuţii nu au fost decât la votarea punctelor 30, 31 şi 32. 30. Proiect de hotărâre privind stabilirea cantității masei lemnoase care urmează a fi recoltată în anul 2017 din fondul forestier proprietate a municipiului Tîrgu Mureș și modul de valorificare a acestuia. Consilierul Miculi Vasile (inginer silvic) a încercat să explice unde sunt erori de exprimare în formularea proiectului de hotărâre. După o pauză de cinci minute au ajuns cumva la numitor comun privind preţul maxim la serviciile de exploatare a masei lemnoase şi proiectul a trecut. Celelalte puncte de pe ordinea de zi au fost votate fără probleme.
La propunerea preşedintelui de şedinţă, Peti András urmează ca subiectele amânate să fie discutate la şedinţa extraordinară din 8 iunie.
Cristina VANCEA