Era o zi frumoasă, de 4 martie, cu mult soare. Nimic nu prevestea ce avea să ne sperie peste câteva ore. Spre seară însă câinele vecinilor se ascundea schelelăind sub scaun. Ne-am mirat, dar, cum nu auzisem încă de comportamentul animalelor care presimt cutremurul, nu i-am dat atenție.
Când nu știi decât din auzite ce înseamnă un „cutremur de pământ”, n-ai cum să înțelegi ce se întâmplă. Simți că-ți pierzi echilibrul, te ia cu amețeală, parcă auzi un vuiet surd și deodată toate se mișcă în jur: paharele se ciocnesc între ele în vitrina din sufragerie, tot ce nu e prins de podea alunecă periculos ori cade. Lustra din tavan se balansează ca leagănul din parc, cănile se varsă…
Spiritul de autoconservare te atenționează că ar trebui să te salvezi, doar că picioarele nu te ascultă. Pământul îți fuge de sub picioare.
Nimic din ce ai învățat din cărți, ce știai din auzite nu te ajută acum. Sub tocul ușii din apartamentele de bloc nici musca nu ar fi în siguranță. Nu mai încapi nici sub măsuța de cafea. De n-ai fi atât de panicat ai regreta că ai tăi au aruncat masa aceea înaltă, solidă, de 6 persoane, sub care ai fi încăput. Ajungi până la ușă de parcă ai călca pe nori… Greșeală. În casa scărilor sunt șanse mai mari să mori. Și nici în lift nu e bine să te urci. Dar astea vei afla mai târziu.
Strigăte, voci speriate, rudele se caută pe întuneric, se aud nume, fiecare vrea să salveze ce i se pare mai important. Mobilă, haine sau bijuterii. La documente nu se gândește nimeni.
Între timp mișcarea se domolește. Geamurile clădirii nu se ating de iarba din curte, deși păreau că asta vor. Unii plâng isteric, copiii țipă treziți din somn, alții mormăie un fel de rugăciune. Pericolul a trecut. Se calmează și cei care se împingeau pe scări ca să iasă ei primii.
Abia acum realizăm prin ce am trecut, fără să știm exact ce a fost. Emisiunea de două ore de la TVR s-a întrerupt. „Bucureștiul e la pământ” vine știrea pe surse și se pune în funcțiune telefonul fără fir. Se inventariază ce s-a spart, ce bine că am scăpat cu viață! Căte un zid crăpat, o bucată de tencuială căzută pe drum… ce o fi în capitală! Din filmări știu acum și cei care s-au născut mai târziu. Locatarii din blocurile cu buline roșii trăiesc cu frica în sân. Nu se știe când vine următorul seism, iar clădirile nu prea au fost consolidate!
Nu ne putem pune cu natura, asta e cert, dar putem diminua efectele devastatoare. Miercuri vor suna din nou sirenele în toată țara. Un nou exercițiu din care populația nu înțelege nimic. Bulinele roșii se estompează pe clădirile neconsolidate. Dacă nu e în program, nu vorbim de cutremure, de prim ajutor, pe sistemul fie ce o fi, dacă așa vrea Dumnezeu! Și nu trebuie să fii Mama Omida ca să știi: cutremure au fost și vor fi. Noi ar trebui să găsim soluții adaptate vremurilor noi în caz de cutremure pe stil vechi!
Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.