Dacă gradul de civilizație se vede la budă, noi la Târgu Mureș suntem niște barbari! (Video)
Dacă gradul de civilizație se vede la budă, noi la Târgu Mureș suntem niște barbari! (Video)

Dacă gradul de civilizație se vede la budă, noi la Târgu Mureș suntem niște barbari! (Video)

De multe ori m-am întrebat de ce nu se repară / renovează / întreține WC-ul public (singurul funcțional!) din pasajul subteran din centru. De ce nu se întreține la un nivel civilizat? Buda aia așa arată și acum cum mi-o amintesc din tinerețe și din copilărie. Poate s-au schimbat doar culorile faianței, nimic mai mult. O mizerie, ca să concluzionăm.

Zilele trecute am întrebat la Primărie care e faza că în 2025 nu suntem în stare să avem o toaletă publică măcar rezonabilă. Și am primit răspunsul: ”se va închide odată cu reamenajarea Pieței Trandafirilor” .

Buuun. Am înțeles. Sper din tot sufletul că se vor avea în vedere cel puțin 2 toalete publice noi, la standarde de Japonia în cele două capete ale noului centru de oraș municipiu reședință de județ (era să scriu reședință de coteț!)

Apoi, am stat eu strâmb și m-am gândit: dacă vin anual la Târgu Mureș să zicem 15.000 de turiști – dar atâția vin numai la Vibe, deci e clar o subestimare – cam ce mesaje trimitem noi în lume despre Târgu Mureș? Căcăcioase rău dacă unii dintre acești turiști se rătăcesc în frumoasa locație, nu?

Dar noi, târgumureșenii, cu ce am greșit să mai avem parte de mizeria asta încă vreo 3-4 ani? Adică, jegul ăla de hău căcăcios care este singura budă publică din centrul orașului e chiar așa o gaură neagră de fonduri publice ca să nu merite refăcută pentru următorii ani?

Dar stați așa: chiar e gaură neagră de bani!

Am făcut două filmări distincte din pură curiozitate jurnalistică. Și apoi niște calcule.

Prima filmare este din data de 20 octombrie 2025 și se vede – am lăsat imaginile ne-editate – cum curge frumos apa la un pișoar de vai de mama ei. Fluviu.

A doua filmare este de vineri, 14 noiembrie 2025 deci după aproape o lună. Și îmi pare tare tare rău că nu am filmat și azi-vară când am trecut pe acolo … pentru că situația a fost identică.

Ce vedem în cele două filmări? Absolut nicio schimbare, robinetele majoritatea nefuncționale, pișoarul campion la pierdut apa îngălbenit (!!!) de la volumul de apă scursă, și o stare generală deplorabilă al acestui termometru de civilizație numit WC Public.

Dar stai să vezi! Am mimat acasă, la toaleta din dotare, scurgerea apei în ritmul de la pișoar. Și am obținut valoarea de 5 litri în aproximativ 53 de secunde, dar hai să fim generoși, 1 minut. În cele 25 de zile dintre cele două filmări avem 36.000 de minute x 5 litri = 180.000 de litri de apă scursă la 1 pișoar!

Deși nu am nicio dovadă clară că acel pișoar este defect de luni de zile, coloristica lui gălbuie și faptul că azi-vară (înainte de concediu, deci prin luna iulie) cu siguranță l-am văzut în aceeași stare de abundență hidrologică, mă face să cred că Primăria Târgu Mureș, prin Direcția Administrarea Domeniului Public a pierdut în august, septembrie, octombrie și 14 zile din noiembrie aproximativ atât:

105 zile x 24 ore x 60 de minute x 5 litri = 756.000 de litri de apă. Putem estima că doar din vară până acum pe acolo s-au scurs spre 1 milion de litri de apă.

Asta da, am rămas mut!

Cristian Teodorescu