Primăria Târgu Mureș a trimis o informare de presă cu privire la reacțiile stârnite de recenta expoziție a lui Marcel Iancu. Iată conținutul acestui comunicat integral:
Expoziția lui Marcel Iancu din Galeria Cetății a declanșat polemici din partea unor jurnaliști locali în ultimele zile. Este un exemplu concludent că, după mai bine de 100 de ani de la apariția lui, Dadaismul încă este un curent artistic care stârnește revoltă și controverse, respectiv, exact ceea ce şi-a propus prin manifestul său artistic.
Marcel Duchamp, Max Ernst, Francis Picabia, sunt doar câțiva dintre marii artiști care s-au alăturat curentului creat de artiștii români Marcel Iancu, Tristan Tzara în anii ‘20 ai secolului trecut, ca o mișcare de revoltă împotriva ororilor Primului Război Mondial și de eliberare din convențiile și conservatorismul vremurilor. Mișcările artistice au fost întotdeauna cele care au prefigurat epocile, fie că discutăm despre Renaștere, Iluminism sau Dadaism, mișcări care au transformat societățile prin violența mesajului lor. A scoate o operă din contextul său istoric înseamnă a opera cu judecăți eronate, iar a reduce o opera de artă exclusiv la conținutul său erotic înseamnă a duce în derizoriu întregul demers artistic.
Dadaismul a fost un curent de revoltă, de respingere a unor cutume vechi și desuete. Iar dacă artiștii români, pe care lumea întreagă îi recunoaște și îi așează în Panteonul culturii universale, sunt comentați şi aruncați în derizoriu de câțiva jurnaliști locali, arată doar lipsa culturii acestora în ceea ce privește oamenii și timpurile care au făcut din România o țară europeană. În această linie ar trebui să anulăm și poezia lui Eminescu sau a lui Brumaru, proza lui Creangă sau a lui Cărtărescu, operele lui Tonitza sau ale lui Theodor Pallady, asta doar daca ne raportăm la arta românească.
Despre Lautrec, Rodin, Matisse, Picasso, Egon Schiele sau Klimt nici nu are rost să discutăm, probabil, nici nu sunt atât de cunoscuți aici. De asemenea, ne bucură faptul că unii dintre jurnaliștii care își exprimă opinia cu privire la artă dovedesc cunoștințe deosebite și detaliate privind actorii care au făcut o carieră de succes în industria filmelor pentru adulți, dar ne contrariază, totodată, că nu pot face diferența între arta erotică și pornografie.
Marcel Iancu, ca dadaist de onoare, ar fi fost mândru de reacția generată de operele sale!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.