Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi la Târgu Mureș că proiectul centurii municipiului Târgu Mureș va apărea în 2 zile pe portalul de licitații publice SEAP, iar cel privind centura Reghinului a fost deja postat, ea adăugând că este conștientă că ”oamenii și-au pierdut răbdarea” în ce privește investițiile în infrastructură.
”Investițiile în infrastructură sunt foarte importante, a fost aici ministrul Transporturilor, domnul Cuc, a vorbit despre principalele proiecte zonale, a vorbit despre centura de la Târgu Mureș – în 2 zile se va ridica pe SEAP, a vorbit despre centura de la Reghin, care deja este ridicată pe SEAP, de DN16, la care deja s-au început lucrările și în următoarele zile se începe turnarea covorului asfaltic. Deci noi ne dorim foarte mult să facem aceste investiții , ne dorim să facem această legătură, de aceea am căutat și surse alternative, pe lângă fondurile europene, fondurile de la bugetul de stat și parteneriatul public-privat, pentru că suntem conștienți că oamenii și-au pierdut răbdarea, nu le putem spune că facem autostradă peste 10 ani, vor acum și este normal. Deci vom face toate eforturile ca investițiile în autostrăzi, investițiile în spitale, prioritare pentru români, să le putem face în cel mai scurt timp posibil”, a precizat Dăncilă.