După ce în cursul zilei de azi s-a anunţat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş are un nou general, în persoana prof. Maria Kozak, la scurt timp am primit o dare de seamă de la dr. prof Nadia Raţă, care a îndeplinit funcţia de inspector şcolar general după ce generalul Ştefan Someşan a ajuns sub control judiciar pentru abuz în serviciu.
Iată textul primit:
Raport sintetic de activitate al inspectorului școlar general din Inspectoratul Școlar Județean Mureș prof. dr. Nadia Rață, pentru perioada mandatului 22.11.2016‒16.01.2017, la încetarea detașării în interesul învățământului
Așa cum s-a arătat și în primul comunicat remis presei, încă de la momentul preluării mandatului de inspector școlar general, s-a făcut o evaluare a stadiului activităților din I.Ş.J. Mureș și s-au configurat soluții legale pentru urgențe și proiecte de activități pe termen mediu și lung, care să conducă spre o reală schimbare pozitivă a sistemului educațional mureșean, atât de necesară.
Între priorități s-a situat asigurarea unei reale transparențe informaționale și decizionale și implicarea concretă a partenerilor educaționali în luarea deciziilor de interes major pentru beneficiarii sistemului de învățământ.
S-a urmărit, în primul rând, deblocarea situațiilor de criză: plata salariilor pentru personalul Liceului Teologic Romano-Catolic din Tîrgu-Mureş, plata salariilor pentru personalul I.Ş.J. Mureș. S-a restabilit funcționarea legală a Consiliului de administrație al I.Ş.J. Mureș. În repetate rânduri, s-a semnalat Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice constatarea unor încălcări anterioare ale prevederilor legale în cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct și s-a gestionat repararea neregulilor constatate la nivelul instituției, la preluarea și pe parcursul mandatului. Au avut loc întâlniri cu părinții elevilor și cu cadrele didactice care au semnalat abuzuri și s-au făcut demersuri pentru rezolvarea problemelor apărute în sistemul de educație mureșean.
Între primele acțiuni întreprinse s-au înscris cele în legătură cu situația Liceului Teologic Romano-Catolic, în relație cu care, încă de la începutul lunii noiembrie 2016, se desfășoară o cercetare de către DNA, situație fără precedent în istoria învățământului mureșean.
Optimizarea activității Inspectoratului Școlar Județean Mureș a reprezentat încă o prioritate, pentru readucerea ei pe un făgaș normal, printr-o mai bună și corectă comunicare instituțională, prin revizuirea de proceduri operaționale, monitorizarea corectă și justă a activității personalului din instituție, soluționarea corectă, legală și în termen a aspectelor survenite.
S-a depus documentația din partea I.Ş.J. Mureș pentru 5 proiecte finanțate din fonduri structurale. Proiectele vizează, în principal, programele POCU „Școala pentru toți”, „Profesori motivați în școli defavorizate”, dezvoltarea învățământului profesional. De asemenea, s-au pus bazele unui proiect pentru reducerea abandonului școlar și creșterea gradului de atractivitate în cadrul lecțiilor. Toate aceste demersuri urmăresc, de fapt, creșterea calității actului educațional, în favoarea elevului.
Potrivit atribuțiilor de inspector general, s-a acționat pentru finalizarea concursului de directori (contestații, validarea rezultatelor, numirea noilor directori și identificarea specialităților din domeniu pentru asigurarea conducerii interimare a unităților de învățământ), pentru parcurgerea etapelor programate, de mobilitate a personalului didactic, pentru pregătirea rețelei școlare și a planului de școlarizare 2017‒2018, cu respectarea strictă a literei legii în toate situațiile ivite. S-a purtat un dialog constant cu partenerii educaționali și cu autoritățile naționale și locale, pentru problemele comune sau specifice.
În perioada mandatului, 22.11.2016‒16.01.2017, a existat preocupare pentru reabilitarea și promovarea imaginii instituției, s-a coordonat îmbunătățirea comunicării publice prin site-ul I.Ş.J. Mureș, instituind folosirea de noi machete, prin comunicate de presă și crearea unei pagini pe site-ul de socializare consacrat. Pentru optimizarea activității intrainstituționale, a relației cu beneficiarii și personalul din sistem și pentru protecția acestora, s-a concretizat dotarea I.Ş.J. Mureș cu sistem de monitorizare și pontaj al personalului, cu alte dotări, conform nevoilor existente și unui anumit nivel de exigență.
Perioada mandatului de inspector școlar general a fost intensă și complexă, un demers de intrare în normalitate, de impunere a unor standarde optime, toate cu păstrarea fermă și consecventă a legalității, în interesul învățământului.”
Semnează „Cu respect față de Educaţie, prof. dr. Nadia Rață”.
EM
Proiectele erau aproape finalizate cand a preluat doamna conducerea. Singurulnei merit este semnarea electronica a câtorva declaratii. Nu a muncit deloc la elaborarea cererilor de finanțare. Deci….pas la proiecte. In rest….Doamne ajută!
Anonimule, probabil ti-a scapat un mic aspect din cadrul articolului: „perioada mandatului 22.11.2016‒16.01.2017” – daca mai pui si zilele libere legale, nu cred ca iese o luna buna – dar na, pentru o ciorba a meritat sa lasi un comentariu „intemeiat”, nu?!
Oricum, dupa ani de zile de mandat Somesan si Matei, schimbarea asta e binevenita!
Mult succes in continuare atat d-nei Rata cat si d-nei Kozak – avem asteptari!!!
Cu stima,
Bogdan
Bogdan
si concediul de odihna din 6 -13 ianuarie trebuie scazut
@Andrei – Daca este cazul, sigur ca da. In articol nu scria de asa ceva iar eu nu cunosc nici persoana, nici nu am statul de plata.
Cu stima,
Bogdan