DAW Bența a obținut certificarea Best Managed Companie la prima ediţie a programului organizat de Deloitte şi Banca Transilvania. Este vorba de o certificare acordată în baza unei metodologii internaţionale, care evaluează patru piloni: strategie, cultură, inovaţie-resurse şi guvernanţă.
A avut loc un număr mare de sesiuni, workshopuri, grupuri de lucru, la care au participat facilitatori, Deloitte, Banca Transilvania, pe de-o parte și proprietari de business și echipele de management ale businessurilor pe care le conduc.
Programul a fost parcurs de 21 de companii antreprenoriale româneşti care au centrul de management în România, cu afaceri între 10 şi 75 de milioane de euro, acestea fiind criteriile de eligibilitate. Dintre acestea, 9 companii au obţinut certificarea din partea unui juriu independent format din Cristian Popa, membru în CA al BNR, Radu Hanga, preşedintele BVB, Cristian Nacu, senior country officer la International Finance Corporation şi Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.
În cadrul Galei Best Managed Companies România 2022, organizată la finalul săptămânii trecute, reprezentanţii Deloitte România, BT şi membrii juriului au detaliat derularea şi rezultatele programului şi au fost înmânate certificările companiilor care au obţinut titlul.
“Am încercat să oferim companiilor antreprenoriale prilejul să reflecteze asupra unor dimensiuni cheie ale actvității lor, după o metodologie dezvoltată de noi la nivel global”, a explicat Alexandru Reff, country managing partner la Deloitte România şi Moldova.
“Ce aţi furnizat aici este o fundaţie - cu se poate creşte sectorul antreprenorial, cum se pot încuraja oamenii şi despre ce înseamnă să ai şi să dezvolţi un business. Prin faptul că este un program internaţional, am avut ocazia să învăţăm şi noi”, a spus în cadrul galei, Ömer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania.
“Antreprenorii sunt eroii capitalismului. Voi creați PIB-ul.Noi, ca analiști macroeconomici, ne uităm din avion și vedem că PIB-ul crește cu 3 sau 7%. Acolo, înăuntru, voi îl creați. În jur de 90% din valoarea brută adăugată este creată de mediul privat.”, a subliniat Cristian Popa, membru in CA, Banca Națională a României.
“Sunt onorat să primesc acest premiu, care reprezintă o recunoaștere a valorii colegilor mei din managementul companiei DAW Bența și de fapt a întregii echipe alături de care lucrez de peste 20 de ani. Am transpus valorile personale Familia, Credința, Munca – în misiunea companiilor pe care le conduc și îmi place să cred că sunt piatra de temelie a acestora. Cred în puterea cooperarii, a impactului, dar și în importanța dăruirii și a întoarcerii în comunitate a dramului de profit și de bucurie pe care l-am experimentat în contextul activității profesionale”, a declarat Remus Aurel Bența, directorul general DAW Bența.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.