Primăria și Consiliul Local Reghin au aprobat cooperarea dintre muncipiul Reghin și Asociația „Advent Kindergarden”, din România- filiala Reghin, în vederea organizării și desfășurării evenimentului ,,Orășelul copiilor-Reghin”, ediția a III-a, care se va desfășura în data de 1 iunie 2017, în Piața „Petru Maior”, Parcul Central, din municipiu.
Pentru buna desfășurare a evenimentului se va institui restricție temporară de circulație a autovehiculelor, în data sus-menționată, între orele 7,00 și 19,00.
Evenimentul, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani și nu numai, are ca scop familiarizarea acestora, prin joacă, cu instituțiile orașului, astfel încât clădirile pe lângă care trec zilnic să capete sens și în viața de zi cu zi.
În acest sens, copiii vor avea ocazia, pe parcursul zilei de 1 iunie, să se plimbe printr-un oraș în miniatură și să străbată, pe baza unui „pașaport”, toate cele 26 de stații de pe traseu. Astfel, proiectul vine în întâmpinarea nevoilor copiilor de a fi informați și implicați în viața urbei, de a afla lucruri noi despre orașul în care trăiesc, de a înțelege ce se petrece dincolo de porțile unei instituții, de a le stârni interesul față de anumite meserii, oferind, în același timp, și posibilitatea instituțiilor implicate de a se face cunoscute.
La fel ca în anii precedenți, evenimentul cuprinde și activități sportive, iubitorii de sport fiind invitați să participe la concursuri de desen pe asfalt, de role și de biciclete.
Serviciul Pașapoarte pentru copii
Deschiderea oficială a evenimentului se va desfășura de la ora 10,00 cu participarea reprezentaților organizatorilor. Începând cu ora 10,30 încep activitățile propriu-zise.
La standul amenajat de Poliție, Serviciul Pașapoarte copiii vor primi „pașaportul” pe baza căruia vor parcurge cele 26 de posturi.
În vizită la „poliție”, „bancă”, „spital”, „biserică”…
Copiii vor putea vizita „poliția municipală” – unde se familiarizează cu semnele de circulație, reguli și echipamentul obligatoriu pentru cicliști, radar; Banca – unde copiii primesc un număr de credite pe care, pe parcursul traseului, le vor putea folosi după dorință. Tot aici vor putea vedea o colecție de bancnote vechi și vor primi informații despre schimbul valutar.
La Spital/ Ambulanță vor învăța tehnici de prim-ajutor, principii pentru o viață sănătoasă și se vor familiariza cu denumirea și specificul secțiilor dintr-o unitate medicală; Biserică – incursiune în istoria biblică, începând de la Creațiune, sub îndrumarea unor pastori și studenți la Teologie.
La Școală – harta județului, istorie reghineană și dicționar de expresii regionale, recunoașterea unor texte reprezentative din literatura română, toate acestea prezentate sub forma unor jocuri interactive.
La grădiniță – preșcolarilor li se prezintă lucruri interesante despre orașul în care trăiesc, despre ziua internațională a copiilor, sunt conștientizați de importanța instituțiilor din oraș prin intermediul unor jocuri interactive și distractive; Stadion – ștafetă care să cuprindă cursă cu saci, aruncarea la coșul de baschet, conducerea mingii printre jaloane, darts etc.; Circ – numere de jonglerie, face -painting, clovni, mascote, jocuri; Jandarmeria – prezentare și recunoaștere echipamente, explicarea rolului jandarmeriei în oraș.
La piață….
… vor învăța să aproximeze o cantitate de fructe și legume metode de măsurare, recunoașterea legumelor și fructelor, informații despre importanța lor în alimentație; Farmacie și fitoterapie – un farmacist va prezenta cele mai uzuale medicamente, dar și riscul abuzului sau utilizării lor fără prescripția medicului, alternative naturiste; Supermarket- gestionarea eficientă, sub forma unui joc, a bugetului personal și aprovizionarea cu strictul necesar pentru o săptămână; Aeroport – asamblarea unor avioane sau confecționarea lor din hârtie, sub îndrumarea unui pilot specializat; Bibliotecă – recunoașterea unor texte reprezentative din literatura română, reprezentate sub forma unor jocuri interactive.
Atelier de meșteșuguri unde vor învăța să bată un cui, să facă diferența între diverse materiale de construcții, unelte de lucru, război de țesut pentru fete, atelier de tâmplărie pentru băieți, realizarea unor obiecte din diverse materiale.
Filarmonică – recunoașterea instrumentelor muzicale, încercarea de a cânta la unele dintre ele, cu ajutorul profesorilor de instrument, prezentarea unui grup instrumental; Aleea independenței – activitate antidrog, antifumat, antialcool.
Pompieri – prezența unui echipaj de pompieri, cu echipamentul din dotare, intenționarea înscenării unui incendiu și stingerea lui; Teatru de păpuși – copii vor avea posibilitatea să mânuiască păpuși și marionete; Televiziune – redactarea unei știri și prezentarea acesteia în fața camerei de filmat.
La Muzeu…
… copiii vor avea posibilitatea să recunoască monumente clădiri, tablouri celebre, dar și obiecte care vorbesc despre trecutul poporului; Clubul Exploratori și Licurici – prezentarea activităților care se desfășoară în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea cu copii, posibilitatea înscrierii copiilor în aceste cluburi; Primărie – înmânarea diplomelor de participare și a diplomelor de onoare pentru oficialități; Stomatologie – prezența unui medic stomatolog care le va explica participanților riscul pe care și-l asumă în lipsa unei igiene orale zilnice, familiarizarea copiilor cu medicul stomatolog și instrumentele de lucru ale acestuia; Studio foto – posibilitatea de a mânui un aparat foto, cunoașterea unor tehnici de fotografiere profesioniste.
,,Un orășel al copiilor pentru mici și mari…
… Ziua de 1 Iunie 2017 va fi sărbătorită, în orașul Reghin, prin joc. Cu ajutorul jocului, cunoașterea mediului, a oamenilor și a lumii, în general, au un farmec deosebit pentru cei mici. Jocul își menține statutul de metodă eficientă în dezvoltarea copiilor. Așadar, ne propunem să oferim copiilor un cadru de bucurie, pe durata unei zile, dar poate reușim să schimbăm și mentalitatea noastră, a celor mari, și să activăm în sufletul nostru matur o inimă de copil atunci când socializăm, la muncă și în orice loc. Cine nu ar vrea să întâlnească astfel de oameni?”, a declarat Nicu Mărie, președinte interimar al Asociației Advent Kindergarten și co-organizator al evenimentului „Orășelul Copiilor”, Reghin 2017.
Concursuri pentru fiecare nivel de învățământ
În afara acestui traseu, vor mai avea loc concursuri pentru fiecare nivel de învățământ: desen pe asfalt, interpretare poezii, cursă cu obstacole, concurs de role, concurs de biciclete cu și fără obstacole. Concurs de desen pentru copii cu dizabilități de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.3. Reghin și un concurs de stimulare a copiilor în vederea dezvoltării orașului lor ,, Cea mai ingenioasă cerere a unui copil către Primăria Municipiului Reghin”.
Imola Grama